Masuri complicate de functionare la Tribunalul Prahova

0 393

Masuri complicate de functionare la Tribunalul Prahova, după starea de urgență. Iată ce decizii a luat președintele instanței.

COMUNICAT

Faţă de dispoziţiile Hotărârii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr.734 din data de 12 mai 2020, recomandările pentru armonizarea  regulilor de prudenţă sanitară la sediile instanţelor şi parchetelor, elaborate de Ministerul Justiţiei, luând în considerare şi Decizia nr.27/12.05.2020 a Preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti, Preşedintele Tribunalului Prahova a emis Ordinul nr.7/14.05.2020, prin care a dispus următoarele măsuri:

Art. I. Începând  cu data de 15 mai 2020, Tribunalul Prahova şi instanţele arondate  îşi reiau gradual activitatea de judecată.

Art. II.  Măsuri privind activitatea de judecată.

  1. În scopul reluării activităţii de judecată, începând cu data de 15 mai 2020, grefierul de şedinţă alocat fiecărui complet de judecată va întocmi o situaţie  cu privire la dosarele suspendate pe perioada stării de urgenţă, pe care o va înainta completului de judecată, urmând ca judecătorul responsabil de dosar să dispună măsurile premergătoare repunerii pe rol, respectiv alocarea pe termene a acestor cauze, având în vedere criterii precum: caracterul urgent al cauzei, data înregistrării dosarelor în instanţă şi în sistem, complexitate,  asigurarea unei durate rezonabile a şedinţei de judecată, etc.
  2. La nivelul fiecărei secţii, în raport de volumul de activitate, încărcătura pe judecător şi complexitate, se poate stabili un număr maxim recomandat de cauze pe şedinţă.
  3. 3. La reluarea activităţii de judecată, începând cu data de 15 mai 2020, listele de şedinţă vor fi structurate în loturi de dosare, fiecare lot având un minim de 5 dosare în materie nonpenală şi 3 dosare în materie penală, pentru care se vor stabili intervale orare, pe citaţiile emise urmând a fi menţionată ora de începere a intervalului orar alocat.
  4. Numărul de dosare care se vor judeca în lotul respectiv are caracter de recomandare și va fi stabilit de fiecare complet de judecată astfel încât, în cazul ședințelor mari, să nu se ajungă la un timp foarte lung de desfășurare a ședințelor.
  5. La întocmirea listelor de şedinţă, completurile de judecată vor avea în vedere şi perioada de timp necesară pentru aerisirea şi dezinfectarea sălilor de judecată după fiecare lot de dosare, estimată la minim 10 minute.

           6.1. La întocmirea listelor de şedinţă, completurile de judecată vor avea în vedere dispoziţiile art. 8 din Hotărârea nr.734  din data de 12 mai  2020 a Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

6.2. La stabilirea loturilor de dosare, completurile de judecată vor avea în vedere şi numărul maxim de persoane care pot avea acces în sălile de judecată ale tribunalului, stabilite cu respectarea distanţei minime obligatorii de protecţie de 1,5 metri între persoane.

Se recomandă ca numărul maxim de persoane din fiecare sală de judecată să fie:

  • La sala 1- parter ( 10-12 persoane)
  • La sala 2- mezanin (14-16 persoane)
  • La sala 3- mezanin – sala penală ( 14 persoane)
  • La sala 4- etajul 2 ( 8-10 persoane)
  • La sala 5- etajul 2 (6-7 persoane)
  • La sala 6- etajul 2 (8 persoane)
  1. După fiecare lot de dosare, pentru un interval de 10-15 minute, se vor elibera sălile de judecată cu sprijinul jandarmilor care asigură paza instanţei, în vederea aerisirii, dezinfectării şi igienizării suprafeţelor din interiorul acestora.
  2. Listele de şedinţă vor fi publicate pe portalul Tribunalului Prahova, cu cel puţin două zile înaintea termenului stabilit pentru şedinţa de judecată, pentru a se asigura o informare corectă şi în timp util a publicului şi justiţiabililor, cu excepţia cauzelor pentru care s-a fixat un termen de judecată mai scurt de 2 zile, în conformitate cu dispoziţiile legale.

De asemenea, un exemplar al listei de şedinţă va fi transmis penitenciarelor, în care sunt deţinute persoanele implicate în cauzele respective, spre informare.

  1. Un exemplar al listelor de şedinţă cuprinzând dosarele care se judecă în ziua respectivă va fi predat de către grefierul de şedinţă, cu o zi înaintea şedinţei de judecată jandarmului de la postul de pază situat la intrarea principală în sediul Tribunalului Prahova care asigură accesul publicului în instituţie şi se va afişa în dimineaţa şedinţei pe uşa de intrare în instituţie.
  2. Pentru a nu se încălca dreptul la apărare al părților, nu se vor striga cauze mai devreme decât ora stabilită pentru  judecată, cu excepția situației în care toate părțile sunt prezente sau este sigur că nu se vor prezenta.
  3. În anexă la citațiile emise, se va transmite tuturor participanţilor la proces o notă conţinând următoarele menţiuni:

În scopul prevenirii infectării cu Coronavirus(COVID-19) sau alte infecţii respiratorii, pe perioada epidemiei cu acest virus, vă adresăm rugămintea de a evita prezenţa la sediul instanţei, dacă aceasta nu este absolut necesară, prin utilizarea aplicaţiei TDS (acces dosar electronic), transmiterea documentelor, exclusiv, în format electronic, solicitarea judecării în lipsă sau amânarea judecării, pe considerente  de boală, dacă este cazul.”

Pentru dosarul electronic, accesaţi http://www.trprahova.ro, precum şi  http://portal.just.ro .“

Accesul în sala de şedinţă nu se va putea face mai devreme de 10 minute de ora stabilită. 

Pentru a respectă orele fixate în citaţie, se recomandă părţilor să se prezinte la sediul tribunalului cu aproximativ 20 minute înainte de ora stabilită în citaţie pentru a completa formularul obligatoriu de acces în instanţă.

La sediul instanţei este obligatorie purtarea de măşti şi opţional mănuşi/viziere de către toţi participanţii la proces.

  1. Completurile de judecată specializate în domeniul dreptului penal vor examina posibilitatea utilizării, în continuare, în condiţii procedurale a mijloacelor tehnice necesare asigurării audierii persoanelor private de libertate prin videoconferinţă. Această măsură va putea fi dispusă şi utilizată şi în cauzele nonpenale, dacă se apreciază necesar.
  2. Intervalele orare menţionate la alin.3 din prezentul articol vor fi stabilite şi pentru dosarele care se află pe rol, au termene de judecată deja fixate şi pentru care nu mai există timpul necesar emiterii unor noi citaţii, conform dispoziţiilor de la pct.1 sau pentru care nu există posibilitatea încunoştinţării în timp optim prin alte mijloace a justiţiabililor şi avocaţilor lor.
  3. Se recomandă completurilor de judecată ca în sălile de şedinţă să păstreze câte un rând liber între două rânduri ocupate, astfel încât să fie respectată distanța minimă obligatorie de protecție de 1,5 metri între persoane.

Participanţii la judecată vor ocupa doar locurile individualizate prin semnele vizibile ce au fost aplicate.

15.Toţi participanţii la activitatea de judecată vor purta măşti de protecţie (opţional mănuşi şi viziere).

Art. III. Măsuri privind desfăşurarea activităţii directe de lucru cu publicul  în cadrul compartimentelor :

1. Compartimentul Arhivă Secţia I Civilă, Secţia Penală, Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal:

–  zilnic 09.00-13.00

  1. Compartimentul Arhivă Faliment:

–  luni, miercuri, vineri 10.00 – 12.00

3.Compartimentul Registratură :

–  zilnic 09.00 – 13.00

4. Biroul de Relaţii şi Informaţii Publice :

–  luni 09.00 – 19.00

–  marţi-vineri 09.00 – 16.00

  1. Birou Expertize:

– zilnic 09.00 – 12.00

– marţi 14.00 – 15.30

  1. Birou Apostilă:

–   marţi şi joi 09,30 – 11,30 depunere cereri

–   marţi şi joi 13.00 – 14.00 eliberare acte apostilate

Grefierii delegaţi la Biroul de Relaţii şi Informaţii Publice şi la Biroul de Apostilă vor  prelua şi vor elibera cererile şi documentele solicitate în arhiva aflată la parterul clădirii.

Studiul dosarelor de pe rolul Secţiei I Civile, Secţiei Penale conform planificării va fi efectuat la sala 7 etajul 2.

Studiul dosarelor de pe rolul Secţiei a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal se va realiza la arhiva respectivei secţii aflată la parter.

Studiul dosarelor de către experţi va fi realizat în arhiva de la etajul 4.

Studiul dosarelor de insolvenţă de către lichidatori şi avocaţi va fi realizat în arhiva de la etajul 4.

2.1 Cererile adresate instanţei pentru eliberarea certificatelor, a copiilor de pe înscrisuri şi pentru restituirea înscrisurilor originale se vor depune, în principal, prin mijloace de comunicare electronică sau prin poştă, în condiţii care să asigure verificarea identităţii solicitantului.

2.2 Se recomandă tuturor participanţilor la proces depunerea înscrisurilor şi cererilor pentru dosarele care au termen de judecată prin mijloacele electronice cu cel puţin 48 de ore înaintea şedinţei.

  1. Înscrisurile eliberate în temeiul cererilor prevăzute la alin.2 se vor transmite, în principal, prin poştă sau, dacă persoana care a formulat cererea solicită, prin poşta electronică.
  2. Informarea publicului şi justiţiabililor cu privire la programul de lucru cu publicul se va realiza prin afişarea pe site-ul extern al instanţei a programului stabilit pentru compartimentele Arhivă, Registratură şi Biroul de Relaţii şi Informaţii Publice, precum şi prin afişarea unui anunţ în acest sens, pe uşa principală de acces în instituţie.
  3. Conducătorii compartimentelor care desfăşoară activitate cu publicul vor lua măsurile necesare şi imediate pentru evitarea aglomerării spaţiilor, implicit prin programarea prealabilă a solicitanţilor, realizată on-line sau telefonic.

Intervalele de timp alocate studiului dosarelor în arhivă prin planificarea efectuată de conducătorul compartimentului arhivă va avea în vedere durata estimată de solicitant prin cerere.

În cerere solicitantul va indica dosarele ce urmează a fi studiate şi timpul estimat.

  1. Conducătorii compartimentelor cărora le sunt aplicabile prevederile prezentului articol vor adopta măsurile necesare pentru asigurarea, pe toată durata stării de alertă și a restrângerii activităţii de lucru cu publicul, de asistenţă telefonică pentru justiţiabili şi reprezentanţii acestora, zilnic, pe toată durata programului de lucru.
  2. Personalul din compartimentele care desfăşoară activitate cu publicul va purta echipamentele de protecţie, respectiv măşti şi mănuşi de unică folosinţă.

Art. VI.  Reguli de acces, circulaţie  şi  conduită a publicului în instanţă 

  1. Accesul şi staţionarea justiţiabililor şi/sau reprezentanţilor acestora şi a celorlalţi participanţi la proces în incinta instanţei, în sălile de judecată sau în compartimentele care desfăşoară program cu publicul, cât şi în holuri se realizează cu sprijinul jandarmilor care asigură paza instituţiei şi este permis doar pentru timpul strict necesar desfășurării activității specifice şi numai cu respectarea următoarelor reguli, respectiv:
  2. completarea, pe proprie răspundere, a chestionarului din Anexa nr. II la Ordinul nr. 7/14.05.2020 al Preşedintelui Tribunalului Prahova.

a.1. Se interzice accesul justiţiabililor şi/sau reprezentanţilor şi a celorlalţi participanţi la proces care declară, pe propria răspundere, efectivelor de jandarmi care asigură paza că în ultimele 21 zile au călătorit în zonele de risc menţionate de Departamentul de Situaţii de Urgenţă, au intrat în contact cu persoane confirmate sau suspecte de infectare cu virusul COVID – 19, s-a luat faţă de acestea măsura izolării la domiciliu sau de carantinare ori care au răspuns afirmativ la oricare din întrebările cuprinse în chestionarul din Anexa nr. II la Ordinul nr. 7/14.05.2020 al Preşedintelui Tribunalului Prahova.

a.2. Persoanele care se află într-una din situaţiile menţionate la pct. 1.a.1 şi care sunt citate în dosarele aflate pe rolul instanţei, au obligaţia de a înştiinţa completul de judecată despre această situaţie, în scris sau prin poştă electronică.

  1. purtarea echipamentului de protecţie stabilit pentru această perioadă, respectiv purtarea măştii de protecţie.
  2. numai după utilizarea dezinfectantelor, special amplasate în acest sens la intrarea în instituţie/săli de judecată/compartimente care desfăşoară activitate cu publicul.
  3. respectarea distanţei obligatorii de 1,5 m între persoane, conform marcajelor special amplasate în acest sens.
  4. Accesul justiţiabililor şi/sau reprezentanţilor acestora şi a celorlalţi participanţi la proces în incinta instanţei, pentru participarea la şedinţele de judecată, se va realiza cu sprijinul jandarmilor care asigură paza instanţei şi este permis numai cu 10 minute înainte de ora la care este menţionată cauza pe lista de şedinţă şi în ordinea fixată de către complet. Măsura urmează a fi adusă la cunoştinţa publicului prin menţiunile aplicate în notele anexă la citaţiile emise, afişarea unor astfel de anunţuri pe portalul instanţei,  precum şi în locuri vizibile în zonele de acces.
  5. Se interzice staţionarea în interiorul sediul instanţei a publicului, avocaților, reprezentanților ori experților, cu excepția persoanelor care sunt implicate în dosarele de pe rolul instanței sau care au activități administrative la compartimentele instanțelor ori baroului. În acest caz, prezența în sediu este permisă strict pe perioada desfășurării respectivei activități.
  6. Pentru a evita aglomerarea sălilor de judecată se va restricționa accesul în sălile de judecată pentru însoţitori/rude ale părţilor, în sensul că se va permite accesul numai participanţilor la proces (Ex: părţi, martori, avocaţi, procuratori, curatori, experţi, interpreţi, traducători, etc.), măsura urmând a fi adusă la cunoştinţa publicului prin afişarea unor astfel de anunţuri la intrarea în instituţie şi în sălile de judecată.
  7.   Accesul justiţiabililor şi/sau  reprezentanţilor acestora şi a celorlalţi participanţi la proces în incinta compartimentelor care desfăşoară activitate cu publicul, cât şi în spaţiile de acces la acestea (holuri de acces) se va realiza cu sprijinul jandarmilor care asigură paza instanţei şi este permis numai pentru numărul maxim de persoane stabilit pentru fiecare spaţiu în condiţiile respectării distanţei de 1,5 metri între persoane şi va fi comunicat jandarmilor în funcţie de planificare.

Măsura urmează a fi adusă la cunoştinţa publicului prin afişarea unor  astfel de anunţuri pe portalul instanţei,  precum şi pe uşa principală de acces în instituţie.

  1. Se interzice staţionarea în incinta compartimentelor respective, în afara timpului necesar desfășurării studiului de dosare, respectiv soluţionării cererilor formulate.
  2. 7. Atunci când refuză primirea unei persoane ce prezintă simptome de infectare cu SARS-Cov-2, persoana responsabilă din cadrul detaşamentului de pază înştiinţează, de îndată, vicepreşedintele coordonator al Comitetului de securitate şi sănătate în muncă constituit la nivelul Tribunalului Prahova şi dacă este cazul, preşedintele completului de judecată, pentru a fi dispuse măsurile administrative sau judiciare necesare.
  3. Vicepreşedintele coordonator al Comitetului de securitate şi sănătate în muncă constituit la nivelul Tribunalului Prahova şi, dacă este cazul, preşedintele completului de judecată pot dispune înlăturarea din sala de judecată şi, respectiv, din incinta instanţei, a persoanelor care nu respectă, în mod nejustificat, obligaţia de a purta echipamentul de protecţie individuală.
  4. Accesul justiţiabililor şi/sau reprezentanţilor acestora şi a celorlalţi participanţi la proces în incinta Tribunalului Prahova se va realiza pe uşa principală, iar ieşirea din sediu de la mezanin şi etajele superioare se va efectua prin uşa aflată în dreapta intrării principale.

Prin excepţie, persoanele care vor avea acces numai la parterul clădirii vor utiliza uşa principală pentru ieşire.

  1. Accesul avocaţilor/părţilor din cauzele care se găsesc pe listele de şedinţă din ziua respectivă este permis în camera avocaţilor – anexă la clădirea principală cu intrare distinctă de intrarea în Tribunalul Prahova, cu condiţia ca simultan în respectiva încăpere să nu fie mai mult de 5 persoane.

Se va permite, la cerere, accesul avocaţilor părţilor din cauzele care se găsesc pe listele de şedinţă din ziua respectivă la orele specificate în liste şi în incinta celeilalte camere a avocaţilor aflate în interiorul clădirii tribunalului, la parter, cu condiţia ca simultan în respectiva încăpere să nu fie mai mult de 3 persoane.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.