Unui primar din Prahova i s-a interzis o nouă candidatură
Unui primar din Prahova i s-a interzis o nouă candidatură, după ce Tribunalul Prahova a menținut decizia Judecătoriei Ploiești, care anulase hotărârea Biroului electoral local.
Inițial, Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 95 Tîrgşoru Vechi admisese candidatura lui Nicolae Drăgan din partea PSD, actualul primar dorind încă un mandat.
Decizia instanțelor era de așteptat, fiindcă edilul pierduse procesul cu Agenția Națională de Integritate, fiind găsit vinovat de incompatibilitate, iar legea îl împiedica să obțină un nou mandat.
DETALII AICI:
În pofida evidențelor, PSD Prahova l-a recrutat ca și candidat pe Nicolae Drăgan, care până acum a reprezentat PNL.
Liberalii au fost, de altfel, cei care au sezizat instanța și l-au blocat pe primar să mai poată candida.
Ziarul de Ploiești