Tânăr din orașul Vălenii de Munte, reținut pentru crimă

0 83

Tânăr din orașul Vălenii de Munte, reținut pentru crimă. Polițiștii susțin că acesta și-ar fi lovit mortal unchiul, după o ceartă.

La data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 17:45, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Măneciu au fost sesizați de către un bărbat, din sat Homorâciu (comuna Izvoarele), despre faptul că l-a găsit pe vecinul său, un bărbat în vârstă de 57 de ani, decedat într-o anexă a locuinței.

La fața locului, s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, care a descoperit urme de violență pe cadavru.

Trupul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, unde s-a constatat oficial că moartea survenise ca urmare a unei agresiuni. Bărbatul fusese lovit cu un obiect, în zona capului.

Polițiștii au continuat cercetările și au identificat persoana bănuită de comiterea faptei.

Este  vorba de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din orașul Vălenii de Munte, nimeni altul decât nepotul victimei.

Conform unor surse din anchetă, se pare că acesta ar fi recunoscut faptul că și-a lovit unchiul, după ce s-a certat cu el, motiv pentru care a fost reținut pentru 24 de ore.

Astăzi, a fost prezentat unității de parchet competente, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Dosarul este coordonat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale Prahova.

Ziarul de Ploiești

FOTO: Doar pentru ilustrație, nu are legătură cu acest caz

Adresa ta de email NU va fi publicata.