Prahova: Cum a putut un recidivist să scape de închisoare și să violeze două minore

0 144

Prahova: Cum a putut un recidivist să scape de închisoare și să violeze două minore, pe care le-a luat de la mama lor. 

Cazul lui Constantin Zapan pune sub semnul întrebării tot sistemul judiciar din România, dar mai ales Legea recursului compensatoriu.

Sâmbătă, el a fost dat în urmărire de Inspectoratul de Poliție Brașov, pentru că a răpit două fete.

La data de 12 noiembrie 2022, în jurul orei 10,25, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la dispariţia a două minore, respectiv R. G.M. în vârstă de 12 ani şi G. E.A., în vârstă de 10 ani. Din cercetări a reieşit faptul că, în data de 11 noiembrie, în jurul orei 19:00, la domiciliul minorelor, situat în comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, s-ar fi prezentat un bărbat, pe nume Costi, cunoştinţă a concubinului mamei celor două minore, care i-ar fi cerut acordul mamei de a le lua pe cele două fete pentru a merge să facă un grătar la locuinţa sa şi a se juca cu alţi copii, urmând să revină la domiciliu în jurul orei 21:00. Întrucât cele două minore nu au revenit la domiciliu, iar bărbatul în cauză nu mai răspundea la telefon, mama celor două minore a alertat cadrele de poliţie”, a transmis IPJ Braşov.

Individul a fost prins pe raza comunei prahovene Valea Călugărească, în satul Valea Nicovani, unde avusese ultimul domiciliu, după ce a fost recunoscut de niște localnici. Aceștia au încercat să-l prindă, dar individul se afla în mașină și a fugit. Pe drum, a făcut pană și a fost reținut până la urmă de polițiștii prahoveni, care se aflau pe urmele sale.

În urma emiterii alertei ‘răpire minori’ la nivel naţional, în cadru IPJ Prahova au fost instituite filtre şi dispozitive rutiere pentru depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei. În jurul orei 17:00, o echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti formată din ofiţeri de specialitate a oprit în trafic pe raza comunei Valea Călugărească, în satul Valea Nocovani, autoturismul dat în consemn. La volanul acestuia se afla bărbatul în vârstă de 42 de ani, împreună cu cele două minore. El a fost condus la sediul unităţii de poliţie pentru audieri. Cercetările sunt continuare de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Braşov”, a transmis IPJ Prahova.

Magistraţii de la Judecătoria Braşov au emis, duminică seară, mandat de arestare preventivă pe numele lui Constantin Zapan.

La audieri, anchetatorii au stabilit că „bărbatul, în vârstă de 42 de ani, prin exercitarea de constrângeri fizice şi ameninţări, ar fi forţat, pe rând, persoanele vătămate minore să întreţină mai multe raporturi şi acte sexuale, în timp ce se aflau într-o parcare situată pe DN10, între localitatea Întorsura Buzăului şi municipiul Buzău, dar şi în localitatea Valea Nicovani din judeţul Prahova”.

Zapan ar fi încercat să se disculpe spunând procurorului de caz că „fetele și-ar fi dat consimțământul” pentru tot ce le-ar fi făcut.

În faţa procurorului şi a organelor de poliţie a adoptat o atitudine de recunoaştere, dar mistificând oarecum realitatea, încercând să acrediteze că a comis aceste fapte oarecum cu acordul victimelor, acestea având 10 şi 12 ani şi neavând – dovedită cu certificat medico-legal – nicio activitate sexuală anterioară acestui episod”, a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Claudiu Sandu.

Recent, Constantin Zapan se stabilise în comuna Vama Buzăului, din judeţul Braşov, unde lucra în construcţii. El pava trotuarele din localitate, prilej cu care i-a cunoscut pe mama copilelor şi pe concubinul acesteia.

Nu există niciun indiciu, până în acest moment, că părinţii ar fi avut vreo intenţie de exploatare a copilelor. (…) Sunt oameni cu o instrucţie, o educaţie precară, care au avut încredere într-o persoană cu care s-au împrietenit şi care s-a dovedit a fi un pedofil”, a mai spus Claudiu Sandu, care a menţionat că, în opinia sa, ar trebui investit mai mult în educaţia părinţilor pentru a se evita, pe viitor, astfel de situaţii.

În urma tragicei întâmplări, cele două minore au trăit un șoc emoțional și necesiră tratament psihologic. Sunt profund traumatizate de cele trăite.

* Recidivist, a mai violat o minoră și în trecut

Constantin Zapan nu se află la prima infracțiune ca pedofil.  De altfel, era trecut în Registrul agresoriilor sexuali.

Născut în județul Constanța, el fusese eliberat în luna noiembrie 2020, dintr-o condamnare de 10 ani, pentru un viol asupra unei alte minore. A beneficiat de Legea recursului compensatoriu, câştigând 522 de zile din pedeapsă, deși magistrații îi refuzaseră eliberarea condiționată.

Înainte de această condamnare,el scăpase în 1999 de o alta, atunci fiind eliberat condiționat.

În perioada 2012 – 2020, Zapan a stat închis în trei penitenciare: Slobozia, Poarta Albă și Tulcea. Este acuzat, printre altele, de furt calificat, abuz de încredere, viol.

Judecătorii care i-au analizat cererile de liberare condiționată au ajuns la concluzia că individul nu are remușcări pentru faptele sale, că nu semne de îndreptare a comportamentului, că este recalcitrant în închisoare și că ar putea fi un pericol pentru societate. Din păcate, aveau dreptate!

Prin Legea 169/2017, autoritățile române au modificat Legea 254/2013.

Iată ce prevede aceasta, printre altele:

După articolul 55 se introduce un nou articol, articolul 55^1, cu următorul cuprins:

Articolul 55^1 Compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare

(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

(2) În sensul prezentului articol, se consideră condiții necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenție din România care a avut lipsuri la condițiile impuse de standardele europene.

(3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situațiile următoare:a) cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză;b) lipsa accesului la activități în aer liber;c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație;d) lipsa temperaturii adecvate a camerei;e) lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază, precum și cerințele de igienă;f) existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție.

(4) Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reținere și arestare preventivă în condiții necorespunzătoare.

(5) În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost:a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deținere, în spitale din rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din rețeaua sanitară publică;b) în tranzit.

(6) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare.

(7) Beneficiul aplicării dispozițiilor alin. (1) nu poate fi revocat.

(8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

Ziarul de Ploiești

Adresa ta de email NU va fi publicata.