Senatorul PNL, Iulian Dumitrescu, s-a intalnit cu fermierii prahoveni

0 222

Senatorul PNL, Iulian Dumitrescu, s-a intalnit cu fermierii prahoveni și a primit de la aceștia o solicitare neobișnuită…

Parlamentarul a făcut o vizită pe teren, alături de prefectul Cristian Ionescu, pentru a înțelege cu ce probleme concrete se confruntă cei care lucrează în agricultură.

Iată ce a scris senatorul Iulian Dumitrescu:

Este racheta antigrindină un dușman al fermierilor din Prahova în aceste vremuri de secetă?

La începutul acestei săptămâni, am participat la o întâlnire organizată de Prefectura Județului Prahova cu o delegație de fermieri – cultivatori de cereale din județ, principala temă de discuție fiind cea a secetei extreme care lovește puternic agricultura din România.

Fermierii prahoveni susțin că seceta este favorizată și de rachetele antigrindină lansate în județ, care gonesc norii aducători de ploaie. Ori de câte ori ANM a anunțat un cod de precipitații, au fost lansate rachete antigrindină și ploaia a fost alungată, susțin aceștia. Fermierii cer ca, în perioade de secetă extremă, să nu mai fie lansate rachete antigridină în Prahova.

Împreună cu Cristian Ionescu, prefectul de Prahova, am decis să luăm legătura cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în subordinea căruia se află Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) și Unitatea pilot de combatere a căderilor de grindină din Prahova pentru a identifica soluții care să vină în sprijinul fermierilor din județ.
Am mai discutat, de asemenea, despre despăgubirile pe care statul român le va acorda pentru culturi afectate de secetă, despre problemele legate de sistemul de irigații și despre lipsa asigurărilor pentru culturile afectate de secetă. Întâlnirile cu agricultorii vor continua și am convingerea că vom reuși împreună să rezolvăm problemele cu care aceștia se confruntă.”

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.