O echipa de elevi din Ploiesti a conceput un sistem inovator de prevenire a inundatiilor

0 241

O echipă de elevi de la Colegiul Național ”Jean Monnet” din Ploieşti a conceput un sistem inovator de prevenire a inundaţiilor, cu care a câştigat competiţia naţională Social Enterprise Programme, tinerii urmând să reprezinte România la finala europeană a concursului destinat tinerilor antreprenori sociali.

Proiectul tinerilor ploieşteni prevede prelungirea albiei râului cu un sistem anti-inundaţie format dintr-un perete de protecţie din beton armat, cu orificii protejate cu filtre care conduc la o staţie de epurare locală.

Sistemul utilizează surplusul de apă preluat de conducta magistrală pentru a produce, prin cădere, energia electrică necesară alimentării unei staţii de epurare.

„Elevii care s-au implicat în competiţie sunt dintre cei care înţeleg contribuţia învăţământului tradiţional în formarea lor, dar care îşi doresc experienţe educaţionale diferite, de natură să le pună în valoare imaginaţia, creativitatea, inteligenţa, experienţe care să aibă legatură cu nevoile lumii în care trăiesc şi care să le dezvolte convingerea că pot face ceva pentru rezolvarea problemelor ei”, a spus profesoara Ileana Cocuz, coordonatoarea echipei.

Proiectul tinerilor elevi din Ploieşti va reprezenta România la finala europeană a competiţiei, programată pentru 16 iunie 2015.

sursa: MEDIAFAX

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.