Iulian Badescu si-ar putea pierde averea daca Primaria Ploiesti se constituie parte civila (UPDATE)
UPDATE: Consiliul Local Ploiești a aprobat astăzi solicitarea DNA și a votat ca administrația să se constituie parte civilă.
Iulian Bădescu, primarul demisionar al municipiului Ploiești, și-ar putea pierde averea, dacă Primăria Ploiești se constituie parte civilă în dosarul instrumentat de către procurorii anticorupție.
Se pare că DNA deja a trimis o cerere către administrația locală, prin care solicită acest lucru.
„În calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, inculpatul BĂDESCU IULIAN a semnat, la data de 21.01.2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești și, la data de 28.06.2013, a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare și a dispus plata sumei de 8.000.000 lei (în trei tranșe) către asociație, deși cunoștea că nu este legală.”, se arată în comunicatul DNA Ploiești.
Suma menționată ar putea fi recuperată prin executare silită, după finalizarea procesului (care poate dura peste 3-4 ani) și numai în eventualitatea în care magistrații l-ar găsi vinovat pe Iulian Bădescu.
Momentan, acesta se află în arest preventiv, la Câmpina, și nu a fost trimis în judecată.
CITEȘTE ȘI: Comunicat oficial DNA Ploiesti despre retinerea primarului Iulian Badescu