Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Inspectorul de la Vama Ploiesti, acuzat de luare de mita si trafic de influenta, a fost deja condamnat

0 262

inpector-vamal-retinut-PloiestiCurtea de Apel Ploiești a hotărât condamnarea inculpatului CĂRĂMIDARU ION, inspector vamal (consilier superior) în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești – Direcția Regională Vamală Ploiești, la data faptelor, la o pedeapsă de 4 ani închisoare. Acesta a fost reținut de procurorii DNA Ploiești, în octombrie 2015, fiind acuzat de luare de mită și trafic de influență.

De asemenea, conform deciziei magistraților, i-a fost confiscată suma de 5.500 lei și, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, i-au fost interzise drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată și trafic de influență.

În cazul lui Ion Cărămidaru, instanța a ținut cont, la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Decizia Curții de Apel Ploiești este definitivă.

CITEȘTE ȘI: Un inspector de la Vama din Ploiesti, retinut de catre DNA (UPDATE)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.