Salamul de Sibiu, inventat de un italian la Sinaia, a devenit produs UE protejat si recunoscut

Salamul de Sibiu a fost înregistrat ca produs de Indicaţie Geografică Protejată (IGP), după ce în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicat regulamentul de punere în aplicare al Comisiei Europene din data de 9 februarie, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Salamul de Sibiu este un salam crud-uscat, realizat din carne provenită de la porci ajunşi la maturitate şi din slănină tare. Amestecul este umplut în membrane naturale şi/sau colagenice şi supus afumării cu lemn de esenţă tare, maturării şi uscării la rece.

Pentru maturare se utilizează produse alcoolice – vin alb, vin roşu, vin rose, vinars, vinuri spumante, bere neagră.

De asemenea, sunt folosite culturi de mucegai nobil (spori) – Penicillium nalgiovensis sau un amestec de diferite tipuri Penicillium, care conţin obligatoriu Penicillium nalgiovensis.

• Istoria acestui produs începe în 1910, la Sinaia

Originea salamului de Sibiu este şi astăzi motiv de dispută între producători.

Un italian, Filippo Dozzi, fiind de profesie pietrar, s-a stabilit împreună cu soția sa, în jurul anului 1885, la cariera de piatră de la Piatra Arsă, din fostul cătun Poiana Țapului (astăzi cartier din Bușteni).

I-a plăcut tare mult zona, poate și pentru că îi amintea de meleagurile unde copilărise, Frisanco-Udine.

În 1910, Filippo Dozzi ar fi început, la Sinaia, fabricarea salamului de Sibiu, staţiunea fiind aleasă datorită condiţiilor climaterice favorabile producerii salamului crud-uscat, cu termen de maturare foarte lung şi cu garanţie de luni de zile.

Producătorii vindeau la început acest produs sub denumirea “salam de iarnă”. Iar pe ștampila de export era inscripționată “vama Sibiu”, întrucât acesta era punctul de ieșire spre imperiul Austro-Ungar.

În Ungaria exista un salam asemănător cu cel produs în România. Astfel, în comenzile venite din străinătate, produsul a devenit mai întâi “salam din vama Sibiu”, pentru ca abia apoi să fie numit “Salam de Sibiu”.

Pe la 1930, o bucată avea peste zece kilograme. Iar în perioada comunismului erau vestite salamurile de aproape un kilogram. În jurul acestora a circulat legenda că ar avea în compoziție carne de cal.