FC Petrolul- FC Botoșani: Meci frumos la Ploiești și victorie cu 1-0 (VIDEO)

0 412

FC Petrolul- FC Botoșani: Meci frumos la Ploiești și victorie cu 1-0 pentru gazde, în urma unui penalty dictat în ultimul minut de prelungiri.

Cu o echipă oaspete dispusă să joace fotbal, nu să se apere italienește, „lupii galbeni” au făcut unul dintre cele mai bune jocuri din acest sezon.

Partida a avut de toate, faze de poartă, luptă pe teren, ocazii mari ratate.

Primul atac periculos a venit abia în minutul 25, din partea oaspeților. După câteva pase inspirate pe partea stângă, mingea a ajuns în careul Petrolului, de unde Roman II a tras o ghiulea în bara porții apărate de Vâlceanu. Noroc că mingea nu a fost cu câțiva centimetri mai jos.

Un minut mai târziu, gazdele și-au arătat colții, la o lovitură liberă executată bine de Jefferson, din propria jumătate, și reluată periculos cu capul spre poarta celor de la Botoșani de Meijers.

În minutul 30, Petrolul are o ocazie rarisimă, în urma unui corner executat de Țicu. Portarul oaspeților boxează aiurea, mingea ajunge la Jefferson, care aflat singur în careu, la vreo 10 metri de poartă, trage ca la rugby, cu mult pe deasupra.

În minutul 35, FC Botoșani atacă din nou pe partea stângă, unde Borza trece prea ușor de Țicu, mingea ajunge iarăși la Roman II, care dintr-un unghi mai greu trage în portarul gazdă.

În ultimul minut al primei reprize (era deja în prelungiri), petroliștii au o fază incredibilă. În urma unei lovituri libere, perfect gândite, mingea ajunge în careu la Grozav, care o întoarce spre Takayuki, însă acesta ușor dezechilibrat o trimite peste poartă (FOTO).

Și în partea a doua am avut parte de un fotbal frumos, deși cu mai puține ocazii mari. Gazdele au fost cele care au preluat inițiativa.

În minutul 65, lupii galbeni bat un corner de pe partea dreaptă, mingea ajunge la portarul oaspete, care presat de Papp o trimite în propria bară.

Trei minute mai târziu, Jefferson face faza meciului: a recuperat mingea în propria jumătate, avansând cu repeziciune spre poarta oaspeților și îi trimite o pasă bună lui Grozav, care de la marginea careului mare, ușor lateral dreapta, trage incredibil pe lângă poarta apărată de Ducan.

În minutul 78, Țicu aruncă mingea de la margine, care ajunge la Irobiso, aflat singur-singurel în careul oaspete. Nu este clar ce s-a întâmplat, dar reluările arată că a fost agățat ușor de portarul celor de la Botoșani, numai că arbitrul nu a dictat 11 metri.

O va face abia în minutul 99, când Budescu centrează de pe partea stângă, către Papp, care este lovit cu piciorul în față de Pius, în timp ce încerca să lovească mingea de la vreo 9 metri de poarta apărată de Ducan.

Cu ajutorul VAR, se dictează lovitură de la 11 metri, pe care Budescu o execută ușor. Gazdele câștigă meritat, după un joc bun.

Ziarul de Ploiești

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.