Donatie din partea Rompetrol, prin Fundatia SMURD, catre SJU Ploiesti
Donatie din partea Rompetrol, prin Fundatia SMURD, catre SJU Ploiesti. Vezi ce a primit cel mai important spital din județul Prahova.
Secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a primit, prin sponsorizare, două paturi ATI echipate individual cu ventilatoare, monitoare funcţii vitale, console cu injectomate şi infuzomate.
Potrivit unui comunicat emis, miercuri, de Fundaţia pentru SMURD, valoarea investiţiei este de aproximativ 75.000 USD, paturile şi aparatura medicală fiind oferite SJU Ploieşti cu sprijinul Rompetrol – KMG International.
Echipamentele medicale donate acoperă întreaga gamă de cerinţe clinice şi oferă pacienţilor în stare critică monitorizare şi îngrijire pe termen lung la standarde înalte de terapie intensivă. Astfel capacitatea de tratament ATI la nivelul Spitalului Judeţean Ploieşti a crescut la 20 pacienţi simultan, precizează sursa citată.
„Situaţia pandemică cu care ne-am confruntat în ultimul an a scos la iveală atât necesităţile de dotare cu sisteme performante în număr adecvat a unităţilor sanitare aflate în linia întâi, dar şi implicarea şi responsabilitatea socială a companiilor care activează în ţara noastră. Un astfel de exemplu este demersul de faţă prin care Rompetrol dotează secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Ploieşti, crescând astfel capacitatea tehnică şi calitatea îngrijirilor medicale acordate în acest spital„, a afirmat, potrivit comunicatului, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Ziarul de Ploiești