Patru hoti din Prahova, retinuti in urma unor perchezitii (VIDEO)

0 852

Patru hoti din Prahova, retinuti in urma unor perchezitii. Indivizii au spart 18 mașini în Ploiești, într-o singură noapte, și au furat banii și cardurile unei victime.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Secțiile Urbane nr. 2 și 4, au efectuat patru percheziții domiciliare în Ploiești și în comuna Bărcănești, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase.

Din cercetări a rezultat faptul că, în noaptea de 12/13 martie a.c., persoanele în cauză ar fi comis mai multe furturi din autoturisme, în zona de sud a municipiului.

Totodată, acțiunea a vizat și probarea activității infracționale în ceea ce privește fapte de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase, comise în luna decembrie anul 2020, constând în aceea că, unei persoane vătămate i-a fost sustras din geantă, un portofel ce conținea acte, documente și carduri bancare, acestea din urmă fiind folosite pentru retragerea de numerar de la bancomate.

Prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunilor se ridică la suma de 6500 lei.

Patru persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, față de acestea s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentate unității de parchet, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

La activitate au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.