Dragos Patraru, amenintat cu moartea de un fan al emisiunii “Starea natiei”

0 434

Dragos Patraru, amenintat cu moartea de un fan al emisiunii “Starea natiei”. Ziaristul a povestit pe propria pagină de facebook ce s-a întâmplat.

Jurnalistul din Ploiești se pare că are probleme serioase cu un individ, motiv pentru care a depus o plângere penală.

Bărbatul – care a venit la Prima TV pentru a se poza cu Pătraru – i-a trimis acestuia un mesaj ciudat, dar plin de amenințări.

Astăzi, am primit, pe telefonul de serviciu, o ameninţare diferită faţă de toate celelalte, pentru că vine de la o persoană care nu-şi ascunde identitatea şi pare a avea nu doar motivaţia necesară, ci şi mijloacele prin care să pună ameninţarea în practică. După cum am constatat din istoricul mesajelor, omul e fan al emisiunii, a venit la redacţie să facă poză cu mine, chiar a donat ceva produse pentru un caz de la Ceasul bun. Apoi, când am avut la emisiune un subiect despre arme, ne-a povestit despre ale lui şi despre câte arme ilegale sunt în Maramureş. Şi cum, dacă trimitem mascaţii după el, îi aşteaptă fără frică, pentru că moartea este ceva natural. Ba, ne zicea să le transmitem mascaţilor să fie pregătiţi să moară, pentru că acolo unde este el nici Dumnezeu nu poate face legea. Am ignorat mesajele, cum facem cu alte zeci de felul ăsta zilnic. Azi, au venit însă alte ameninţări, mult mai nuanţate: Vreţi să muriţi aşa precum Charlie Hebdo? Să mă p…ş pe cadavrele voastre!” (probabil pe-asta a învăţat-o de la poliţiştii de la secţia 16 din Bucureşti). Sunteţi pregătiţi pentru un Charlie Hebdo de România? Să nu vă plângă jegurile după. Pregătiţi-vă să nu ziceţi că nu aţi fost avertizaţi. Când o să vă spânzurăm să nu mă întrebaţi de ce”, a anunţat Dragoş Pătraru, pe contul său de Facebook.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.