COVID-19: Modificari in programul unor scoli si gradinite din Ploiesti

0 250

COVID-19: Modificari in programul unor scoli si gradinite din Ploiesti. Vezi ce a decis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova.

CJUS s-a întrunit miercuri, 23 septembrie 2020, într-o nouă ședință extraordinară, organizată în sistem  audioconferință, pentru a supune dezbaterii și aprobării Hotărârea nr.50/23.09.2020 privind schimbarea scenariilor de lucru la mai multe unități de învățământ.

Practic, s-a decis că activitățile didactice se vor desfășura confom Scenariului 2, începând din 23.09.2020, adică prin participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și venirea parțială (prin rotație) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Unitățile amintite au funcționat, până în prezent, conform Scenariului 1.

Noua decizie a fost propusă de consiliile de administrație ale grădinițelor și școlilor amintite, avizată de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova, ca urmare a creșterii, la nivelul municipiului Ploiești, a ratei de infectare.

Măsura se va aplica la:

  • Școala „Florin Comișel” Ploiești (structură a Școlii „Nicolae Titulescu” Ploiești),
  • Grădinița cu program normal nr. 51 Ploiești (structură a Școlii „Nicolae Titulescu” Ploiești),
  • Grădinița Step by Step cu program prelungit și program normal „Licurici” Ploiești,
  • Grădinița cu program normal „Cheița de Aur” Ploiești (structură a Școlii „Ioan Grigorescu” Ploiești),
  • Școala „Candiano Popescu” Ploiești, Școala nr. 13 Ploiești (structură a Școlii „Candiano Popescu” Ploiești),
  • Grădinița cu program prelungit nr. 33 Ploiești,
  • Grădinița cu program normal nr. 24 (structură a Grădiniței nr. 33 Ploiești),
  • Școala „Spectrum” Ploiești, Grădinița cu program prelungit și program normal „Marshmallow” Ploiești,
  • Grădinița cu program prelungit „Ploieștiul în culori” Ploiești,
  • Grădinița cu program prelungit „Sfântul Spiridon” Ploiești,
  • Grădinița cu program prelungit KIT Ploiești, Școala Primară „Concordia”,
  • Grădinița cu program prelungit „Ariel” Ploiești.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

cheap nfl jerseys from china , nfl jerseys cheap , Wholesale Nike NFL Jerseys , cheap nfl jerseys free shipping , Discount nfl jerseys , Buy cheap mlb jerseys china , Cheap NFL Jerseys from china , wholesale nhl jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap jerseys , cheap jerseys from china , cheap stitched nfl jerseys , wholesale nfl jerseys , cheap Hockey Jersey , cheap nhl hockey jerseys , cheap nike nfl jerseys china , nhl jerseys wholesale , cheap jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap nhl jerseys china , discount authentic nfl jerseys , nike nfl jerseys china , wholesale cheap nfl jerseys , cheap nhl jerseys from china , nfl jerseys cheap , wholesale nfl jerseys , cheap Baseball Jerseys , cheap nfl jerseys , cheap mlb replica jerseys , discount nfl jerseys china , cheap hockey jerseys , cheap jerseys , cheap nfl jerseys , nhl hockey jerseys , wholesale mlb jerseys ,