CL Florești a votat ce lucrări vor fi efectuate de către beneficiarii venitului minim de incluziune

0 404

CL Florești a votat ce lucrări vor fi efectuate de către beneficiarii venitului minim de incluziune, în cursul acestei an.  

Aceste prevederi sunt conforme cu Legea 196/2016 privind venitul minim de incluziune, care reprezintă o formă de asistenţă socială acordată familiilor şi/ sau persoanelor singure aflate în situaţie de dificultate, în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială.

Conform Alin. 1 ART. 59 din Legea 196, „În cazul familiilor beneficiare de venit minim de incluziune care include componenta de ajutor de incluziune, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia respectivă are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, activităţi sau lucrări de interes local, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă şi a normelor de securitate şi sănătate în muncă.

De asemenea, în ART. 61 din lege se prevede că:

(1) Pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 59 alin. (1) de către persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor de incluziune, primarii au următoarele obligaţii:
a) să întocmească anual un plan de acţiuni/lucrări de interes local, care se poate revizui semestrial;
b) să ţină evidenţa orelor de muncă efectuate, pentru activităţile şi lucrările de interes local, de către persoanele apte de muncă;
c) să asigure persoanelor prevăzute la lit. b) instructajul în domeniul securităţii şi sănătăţii la locul de muncă;
d) să afişeze lunar, la sediul propriu, planul de acţiuni/lucrări de interes local pe luna în curs, lista beneficiarilor de venit minim de incluziune, lista persoanelor care urmează să efectueze activităţi sau lucrări de interes local, precum şi situaţia activităţilor/lucrărilor efectuate în luna anterioară;
e) să transmită trimestrial, în format electronic, către agenţia teritorială pentru plăţi şi inspecţie socială, evidenţa prevăzută la lit. b).”

Cu alte cuvinte, este una dintre obligațiile clare prevăzute în lege, pentru cei care vor un ajutor de incluziune, fără de care este imposibilă acordarea acestuia.

În acest sens, Consiliul Local Florești a votat o hotărâre care stabilește ce fel de activități vor fi prestate pe raza comunei (vezi foto mai jos) în anul 2025, de către cei care primesc acest tip de ajutor.


CITEȘTE ȘI:

Primăria Florești anunță că, de la 1 noiembrie, se depun actele pentru venitul minim de incluziune

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.