Administrația locală a semnat contractul pentru modernizarea Grădinței nr. 1 Filipeștii de Pădure

0 402

Administrația locală a semnat contractul pentru modernizarea Grădinței nr. 1 Filipeștii de Pădure, după ce a fost desemnat un câștigător în urma licitației derulate pe SEAP.

Este vorba despre achiziționarea serviciilor de proiectare, asistență tehnică și lucrări de construcție în cadrul proiectului „Creșterea eficienței energiei electrice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice – grădinița din comuna Filipeștii de Pădure”, respectiv fostul corp achiziționat de la Societatea Națională a Cărbunelui.

Investiția beneficiază de finanțare de la bugetul de stat –prin Administrația Fondului pentru Mediu – și de la bugetul județean, în urma semnării unui parteneriat între autoritățile locale și CJ Prahova.

Este unul dintre cele mai importante proiecte depuse de fosta administrație a comunei, prin care s-au atras fonduri extrabugetare, care ne permit să modernizăm complet clădirea construită în urmă cu peste 4 decenii și să o redăm în circuitul școlar. Vorbim de lucrări de termo și hidrozolare, de înlocuirea tâmplăriei, de modernizare a sistemului electric, de înlocuire a sistemului de încălzire, de transformare a sălilor de clasă, a grupurilor sanitare și a spațiilor comune în zone care oferă condiții optime pentru copii” – a declarat primarul Gabriel Frunză.

Contractul a fost încheiat pentru 24 de luni, la valoarea de 3,25 milioane lei fără TVA.

Constructorul este obligat să ofere garanție la lucrări timp de 60 de luni.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.