Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a afirmat, vineri, că se doreşte ca în scurt timp poliţiştii “din stradă” să fie dotaţi cu mijloace de înregistrare audio-video.
“Mai există un subiect pe care l-am dezbătut (…), subiect care ne-a făcut să decidem să ne dorim ca într-un timp cât mai scurt (…) să ajungem şi la o finalizare concretă, în sensul în care încă de anul trecut din noiembrie, de la toate problemele pe care le-au avut unii poliţişti de-ai noştri în judeţul Vâlcea, judeţul Prahova, au fost înregistrate acţiuni şi dosare de ultraj, inclusiv în perioada stării de urgenţă, să dotăm poliţiştii din stradă cu mijloace de înregistrare audio-video, astfel încât contactul cu cetăţeanul, contactul cu un suspect, un potenţial infractor să poată fi documentat oficial, eficient prin aceste mijloace de înregistrare“, a declarat Marcel Vela, la sediul MAI.
Conform unor surse, Poliţia Română a semnat deja contractul pentru achiziţia a 12.000 de sisteme portabile de înregistrare audio-video.
Ziarul de Ploiești