Primarul municipiului Iași, acuzat de către DNA de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave

Procurorii din cadrul Serviciului teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul CHIRICA MIHAI, primar al municipiului Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alți nouă funcționari din cadrul compartimentelor de specialitate ale Primăriei Municipiului Iași, pentru infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 27 mai 2022, inculpatul Chirica Mihai, în calitate de primar și ordonator principal de credite, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi aprobat, cu încălcarea dispozițiilor legale, efectuarea unei plăți în valoare de 2.036.882 lei din bugetul local în beneficiul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (A.N.R.S.P.S.), reprezentând o achiziție presupus fictivă a unei cantități  de 542 tone de păcură, constatată anterior ca diminuare fără aprobare legală a stocului de rezervă de stat păstrat în depozit la S.C. TERMO SERVICE S.A. Iași (societate subordonată Consiliului Local Iași).

Aprobarea plății respective, cu încălcarea legii, ar fi fost înlesnită prin activitatea anterioară desfășurată de funcționarii din cadrul compartimentelor de specialitate ale Primăriei Municipiului Iași, pe baza unor documente care ar fi atestat existența și recepția cantității de păcură, deși aceasta nu exista de fapt.

În plus, sunt cercetate infracțiuni de fals intelectual, săvârșite de funcționari din primărie, privind  întocmirea și semnarea unor note de recepție și constatare de diferențe prin care s-ar fi atestat, în mod nereal, recepționarea unor cantități de păcură care nu fuseseră efectiv livrate.

Conduita descrisă ar fi cauzat o pagubă în valoare de 2.036.882 lei bugetului local al municipiului Iași și s-ar fi obținut, totodată, un folos necuvenit pentru Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (A.N.R.S.P.S.), constând în încasarea sumei nedatorate de 2.036.882 lei și în regularizarea scriptică a diminuării stocului de rezervă de stat prin descărcarea din gestiune a cantității de 542 tone păcură, precum și pentru S.C. TERMO SERVICE S.A., constând în acoperirea scriptică a lipsei din gestiune a aceleiași cantități de păcură.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În vederea recuperării prejudiciului, în cauză s-au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile aparținând inculpatului Chirica Mihai, precum și a altor inculpați.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Zdp.ro

acuzatii primar Mihai Chiricaprimar Iasi dosar DNA
Comments (0)
Add Comment