Vizita de lucru, pe santierele Ploiestiului. Da, ca inainte de 1989…
COMUNICAT PRIMARIA PLOIESTI
„Pentru buna gospodărire a oraşului este foarte important să ştii permanent care este stadiul lucrărilor de investiţii şi unde sunt problemele majore, pentru a putea interveni la timp pentru rezolvarea acestora.
După analizele făcute în birou, este momentul să vedem la faţa locului cum sunt implementate proiectele cu finţare europeană în municipiul Ploieşti.
De aceea, domnul Iulian Liviu Teodorescu, Viceprimarul cu atribuţii de primar, invită mebrii Consiliului Local al municipiului Ploieşti şi reprezentanţii mass-media la o vizită în teren pentru fiecare obiectiv în parte joi, 2 aprilie 2015, la ora 10.00.
Se vor verifica cele patru proiecte de modernizare a liniilor de tramvai, Parcul municipal Vest şi Pasajul suprateran peste calea ferata Bucuresti Braşov.
În urma acestei verificări vom avea percepţia corectă a lucrărilor care se execută în municipiul Ploieşti şi se vor lua măsurile necesare optimizării acestor lucrări.”
Nota redacției: Poate că e bine, până la urmă, cine știe ce nenorociri ies la iveală….
