Una dintre cele mai mari firme din Prahova vrea să facă o achiziție importantă în Ungaria
Una dintre cele mai mari firme din Prahova vrea să facă o achiziție importantă în Ungaria. Grupul Aquila, fondat de Alin Adrian Dociu și Constantin Cătălin Vasile, intenționează să preia părțile sociale ale companiei maghiare KITAX Kft, una dintre cele mai importante cinci companii de distribuție din domeniul său de activitate.
Practic, tranzacția vizează o firmă care are un domeniu de activitate similar Aguila, cu acoperire națională în Ungaria.
Prețul tranzacției este de maxim 14 milioane de euro și este calculat în baza unui mecanism agreat de părți care ia în considerare ajustările de capital circulant și împrumutul net.
Achiziția este condiționată de obținerea aprobării autorităților maghiare de avizare a tranzacției, Foreign Direct Investment (FDI), și Adunării Generale a Acționarilor AQUILA.
Fondată în 2002, KITAX KfT distribuie produse profesionale de igienă și curățenie, consumabile etc. și deservește clienți din sectoare cheie precum industrial, HoReCa, retail, educație, sănătate și facility management.
Compania maghiară a raportat în 2023 venituri de 10 milioane de euro.
Grupul AQUILA, cu sediul central în Ploiești, a încheiat primele 9 luni din 2024 cu venituri de 422,6 milioane euro, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Ziarul de Ploiești