Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Un dosar greu al DNA se intoarce la camera preliminara. Curtea de Apel Ploiesti infirma solutia Tribunalului Prahova

0 1.430

Un dosar greu al DNA se intoarce la camera preliminara. Curtea de Apel Ploiesti infirma solutia Tribunalului Prahova și dă undă favorabilă inculpaților.

Șoc într-un cauză instrumentată de procurorii anticorupție ploieșteni, în care sunt cercetați penal foști șefi din cadrul Inspectoratului de Poliție Prahova.

Este vorba de dosarul în care au fost trimiși în judecată ofițerii Constantin Ispas – fost șef DGA Serviciul Județean Anticorupție, Emanuel Saghel – fost șef serviciu în cadrul BCCO Ploiești și Adrian Rădulescu – fost inspector  șef adjunct la IPJ Prahova.

DETALII DESPRE ACEST DOSAR CITIȚI AICI: Fosti ofiteri din IPJ Prahova, trimisi in judecata pentru luare de mita, trafic de influenta,…

Aflat pe rolul Tribunalului Prahova, încă de la sfârșitul anului 2016, dosarul primise undă verde să treacă de camera preliminară și să fie judecat, în vara anului trecut.

La solicitarea inculpaților, însă, Curtea de Apel Ploiești a întors decizia Tribunalului, în această săptămână, și le-a admis contestațiile. Practic, dosarul se reîntoarce la camera preliminară.

Iată soluția pe scurt:

“Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Ispas Constantin, Saghel Mihail Emanuel şi Rădulescu Ionuţ Adrian împotriva încheierii nr. 206 din data de 25 iunie 2020 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul cadrul Tribunalului Prahova, în dosarul 7700/105/2016/a1 pe care o desfiinţează în totalitate şi dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Prahova în vederea rejudecării, potrivit considerentelor prezentei. În baza art. 275 alin.6 Cod procedură penală onorariile parţiale în cuantum de câte 200 lei pentru avocaţii desemnaţi din oficiu inculpaţilor Ispas Contantin şi Rădulescu Ionuţ Adrian până la prezentarea avocaţilor aleşi şi onorariul în cuantum de 795 lei pentru avocatul desemnat din oficiu intimatului inculpat Ristea Constantin Sebastian se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Prahova. Potrivit disp. art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.”

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.