Tribunalul Prahova a schimbat hotărârea Judecătoriei Ploiești, decizând arestarea unor scandalagii
Tribunalul Prahova a schimbat hotărârea Judecătoriei Ploiești, decizând arestarea unor scandalagii din Boldești Scăeni, care ar fi încercat și să lovească un polițist.
Evenimentul a avut loc săptămâna trecută.
DETALII AICI:
După ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a contestat soluția pronunțată în prima fază, astăzi Tribunalul Prahova a emis pe numele celor 3 bărbați de 38, 41 și 45 de ani, din orașul Boldești-Scăeni, respectiv din municipiul Ploiești mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj.
Astfel, echipele complexe de polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Prahova, Poliției oraşului Boldești Scăeni și jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova și ai Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești, au pus în executare mandatele, cei trei bărbați fiind depistați si conduși la sediul unității de poliție, urmând a fi încarcerați.
Ziarul de Ploiești