49 de conducători auto au rămas fără permis de conducere în urma acțiunilor din weekend, în Prahova

0 297

49 de conducători auto au rămas fără permis de conducere în urma acțiunilor din weekend, în Prahova. În total, au fost aplicate peste 300 de sancțiuni.

În ultimele trei zile ale săptămânii precedente au fost organizate și desfășurate acțiuni de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, Polițiilor orășenești Boldești-Scăeni, Urlați, Sinaia și Vălenii de Munte, ai Secției Rurale de Poliție Florești, dar și pe drumurile naționale din județ, de către polițiștii Serviciului Rutier Prahova.

Astfel, polițiștii au acționat în zonele în care sunt înregistrate fapte cu violență și nu numai, precum și în zonele unde se produc frecvent accidente de circulație, pentru reducerea numărului acestora.

În acest context, prin acțiunile din timpul zilei, dar și din timpul nopții au fost legitimate 580 de persoane și au fost oprite, pentru control, peste 500 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 320 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre acestea la regimul rutier, dintre acestea exemplificând: aproximativ 175 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 15 pentru abaterile bicicliștilor, 10 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 2 pentru neacoradare de prioritate de trecere pietonilor, dar și 2 pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului.

S-a acționat și pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, sens în care au fost efectuate mai multe filtre rutiere, în urma cărora, au fost efectuate aproximativ 300 de testări aparatele etilotest și drugtest, din dotare.

În urma filtrelor efectuate, au fost reținute 49 de permise de conducere, dintre care 39 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului, 2 pentru neacordare prioritate pietoni, unul pentru conducere sub influența alcoolului, unul pentru efectuarea unei depăşiri neregulamentare, unul pentru neopriedar și 13 certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a sancțiunilor depășește 164.500 de lei.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.