Traditii si superstitii de Sfintii Mihail si Gavriil. Ce e interzis sa faci

0 189

Traditii si superstitii de Sfintii Mihail si Gavriil. Ce e interzis sa faci în ziua uneia dintre cele mai mari sărbători creștin ortodoxe.

Sfinții Arhangheli, cum mai sunt cunoscuți, fac parte din patrimoniul mai multor religii, fiind recunoscuți și de creștinism, și de iudaism, dar și de islamism.

Sărbătoarea își are începuturile în secolul al V-lea. În icoane, Sfinții Arhangheli apar, de obicei, reprezentați împreună.

Mihail are într-o mână o sabie de foc (simbolul luptei cu diavolul), iar în cealaltă – o balanță (simbolul judecății), în timp ce Gabriel (care în vechea limbă ebraică însemna „Dumnezeu este puterea mea”) ține o floare de crin, simbolul purității și al Bunei-vestiri.

Sfântul Arhanghel Mihail este cel care, înainte de crearea lumii, a purtat război cu Lucifer și cu ceilalți îngeri decăzuți, pe care i-a izgonit pentru totdeauna din cer. De aceea, Dumnezeu l-a rânduit căpetenia tuturor îngerilor buni.

Peste 1,3 milioane de români poartă numele Sfinților Arhangheli.

Ce tradiții și obiceiuri se păstrează de Sfinții Mihail și Gavriil

Sfinții Arhangheli sunt consideraţi de creștini conducătorii cetelor de îngeri şi călăuzele sufletelor spre Rai.

Sfinţii Arhangheli sunt cei dintâi îngeri mijlocitori între Dumnezeu şi noi oamenii. Ei au grijă şi milă de creştini şi-i ajută pe calea mântuirii mai mult decât ceilalţi îngeri. Sfântul Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creştine, al voievozilor, care purtau cu ei pe câmpul de luptă icoana Marelui Arhanghel. Sfântul Gavriil este, mai ales, protectorul fecioarelor creştine, al familiei creştine, protectorul mamelor care nasc copii, ca şi protectorul copiilor şi al călugăriţelor iubitoare de feciorie şi iubitoare de Hristos”, scria Arhimandrit Ilie Cleopa, în “Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţi de peste an”.

Arhanghelul Mihail veghează bolnavii, la cap, când le este dat să moară şi la picioare, dacă le este sortit să mai trăiască. Ca şi sfântul Haralambie, Arhanghelul Mihail ţine ciuma în frâu. “În viziunea populară, arhanghelii sunt patronii casei, ard păcatele omeneşti şi purifică, prin post şi rugăciune, conştiintele„, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi.

Care sunt susperstițiile populare

Iată câteva dintre lucrurile pe care nu trebuie să le faci sub nicio formă de Sfinții Mihail și Gavril:

  • În această zi de sărbătoare nu se lucrează. Se spune că cel care lucrează în această zi, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, se va chinui în ceasul morţii până la ieşirea sufletului.
  • Ca la orice sărbătoare care are cruce roșie în calendar nu se spală lucruri
  • Totodată, de Sfinții Mihail și Gavriil nu se coase
  • Nu se fac treburi casnice, cum ar fi curățenie, să calci sau să gătești
  • Tot în această zi nu este bine să te cerți cu nimeni.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.