Tariceanu exclude orice decizie de inghetare a salariilor bugetarilor

0 303

Tariceanu exclude orice decizie de inghetare a salariilor bugetarilor. Preşedintele Senatului spune că nu astfel se oprește emigrarea forței de muncă.

Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că nu a văzut documentul trimis de Ministerul Finanţelor Comisiei Europene, dar că sub nicio formă nu poate fi vorba de o îngheţare a salariilor.

El a susţinut că România nu poate rămâne ca o ţară care este competitivă mai ales prin nivelul mic al remunerării forţei de muncă, pentru că altfel nu va putea fi frânat în niciun fel exodul profesioniștilor.

”Sub nicio formă nu poate fi vorba de o îngheţare a salariilor atâta vreme cât economia creşte susţinut, vom avea rezultate foarte bune şi ele trebuie să se regăsească în salarii şi pensii”, a subliniat preşedintele Senatului.

El a mai spus că ponderea salariilor în buget în România este mai mică decât în celelalte ţări europene.

”Obiectivul nostru este să creştem puterea de cumpărare, aşa încât nici pomeneală să discutăm despre blocarea salariilor. Comisia Europeană nu cere aşa ceva, nu are de ce să ceară şi în ultimii ani România a avut o evoluţie ascendentă, care trebuie continuată. (…) Nu putem să lăsăm România ca o ţară care este competitivă mai ales prin nivelul mic al remunerării forţei de muncă, pentru că altfel nu vom putea să frânăm în niciun fel exodul forţei de muncă. (…) Nu are rost să ne plângem că ne pleacă oamenii. Vrem să nu plece, atunci va trebui să îi plătim”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.