Suporterii Petrolul il vor inmormanta pe colegul pentru care au platit repatrierea

0 1.857

Suporterii Petrolul il vor inmormanta pe colegul pentru care au platit repatrierea trupului. Sergiu Vlăsceanu a fost accident mortal de o mașină, în Anglia.

Avea 23 de ani și făcea parte din gruparea United, a galeriei echipei din Ploiești.

Accidentul s-a petrecut pe 23 ianuarie 2020, în timp ce Sergiu Vlăsceanu mergea pe Sandy Lane în Coventry. Două mașini s-au ciocnit violent, iar tânărul ploieștean a fost printre victime.

Poliția din Coventry caută și acum informații despre acest accident.

A decedat șase zile mai târziu, pe 29 ianuarie, dar au durat mult formalitățile de aducere în țară.

De altfel, fără ajutorul suporterilor, acest lucru ar fi fost imposibil. Ei au strâns suma de 3.000 de euro, cu ajutorul colegilor și din alte galerii, pentru a achita costurile necesare repatrierii tânărului accidentat mortal.

Iată ce a scris Octav Preda, unul din liderii galeriei Petrolul:

“Maine, marti, la ora 12.00, va incepe, la Catedrala Sf.Ioan Botezatorul, slujba de inmormantare a celui care a fost camaradul nostru, Sergiu Vlasceanu, mebru al gruparii United. Imediat dupa slujba, la ora 13.00, la Cimitirul Mihai Bravu din Ploiesti este programata inhumarea sa. Ca element de noutate, si cu multumirile de rigoare pe care le merita cei care si-au dat ok-ul, s-a obtinut acordul ca trupul lui Sergiu sa faca un…mic popas si la Stadionul Ilie Oana, urmand, exact ca si in cazul lui Marcel Catinca, sa se patrunda in incinta arenei pentru o scurta slujba de pomenire. Ora la care cortegiul urmeaza sa soseasca la stadion va fi cuprinsa in intervalul 12.40-13.00, cu un mic decalaj al programului pentru inmormantarea de la Mihai Bravu! Va asteptam alaturi pe toti cei care l-ati cunoscut sau doriti sa ii aduceti un ultim omagiu! ODIHNESTE-TE IN LUMINA, SERGIU!”

Ziarul de Ploiești

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.