SC Cast SRL a reziliat unilateral contractul cu HidroPrahova, pentru canalizarea din Campina

0 328

În data de 29.10.2013, SC Hidro Prahova SA și SC Cast SRL au semnat contractul „Extindere rețea de canalizare în orașele Câmpina, Bănești și Vălenii de Munte, jud. Prahova” CL 8, în valoarea de 58.491.111,65 lei, fără TVA și care avea o durată de execuție de 610 zile. După 2 ani, lucrurile arată cât se poate de prost la Câmpina.

Săptămâna trecută, firma din Bănești a reziliat unilateral contractul pentru extinderea canalizării, motivând că nu a fost plătită.

În adresa trimisă Primăriei Câmpina, SC Cast precizează că HidroPrahova a refuzat să îi achite lucrări în valoare de 17.000.000 lei (aproximativ 3,85 milioane euro).

Pe de altă parte, extinderea canalizării în Câmpina s-a făcut pe mai puțin de 50 % din străzile desemnate prin contract.

Astfel, anumite străzi au canalizarea introdusă, dar fără branșamente, pe altele nu s-a intervenit deloc (Calea Doftanei, Bobâlna, Orizontului etc), iar străzile din Cartierul Voila au fost canalizate, dar nu s-a realizat și conexiunea cu principala conductă colectoare.

Și să nu uităm cum a lucrat firma subcontractoare Concivic, care a băgat în sperieți câmpinenii prin multele erori săvârșite.

FOTO: din arhivă, nu reflectă realitatea actuală

CITEȘTE ȘI: Lucrarile de canalizare din Campina lasa strazile intr-o stare deplorabila

Scandal la Campina: Exista pericolul ca dejectiile din canalizare sa refuleze dupa… reabilitarea conductelor

Campina: Canalizarea din cartierul Campinitei s-a impotmolit pe o alee ingusta si acolo a ramas

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.