Referatul DNA Ploiesti pentru arestarea preventiva a cumnatului premierului Victor Ponta
Acţiunile lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului, şi ale celorlalţi doi inculpaţi au pus în pericol derularea în bune condiţii a proiectului privind canalizarea în oraşul Comarnic, existând riscul major ca nefinalizarea investiţiei să conducă la pierderea finanţării şi implicit la restituirea de către SC Hidro Prahova SA a sumelor încasate până în prezent, se arată în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă.
„Inculpaţii şi-au concertat eforturile pentru fraudarea banilor plătiţi în cadrul unui contract cu finanţare europeană, apelând la sprijinul unor persoane cu funcţii importante şi care aveau posibilitatea să influenţeze în diferite moduri activitatea derulată la nivelul unui agent economic cu capital public înfiinţat tocmai pentru realizarea cât mai eficientă a intereselor locuitorilor judeţului Prahova, transformând proiectul într-o sursă de realizare a unor interese particulare. Acţiunile inculpaţilor au pus în pericol derularea în bune condiţii a proiectului, existând riscul major ca nefinalizarea investiţiei să conducă la pierderea finanţării şi implicit la restituirea de către SC Hidro Prahova SA a sumelor încasate până în prezent”, susţin procurorii.
Potrivit documentului, trebuie avută în vedere persistenţa inculpaţilor în activitatea infracţională, aceasta fiind derulată într-un interval lung de timp, ceea ce sporeşte gravitatea faptelor, dar şi implicarea în circuitul de deturnare a fondurilor a mai multor societăţi comerciale, printre care unele cu comportament tip fantomă.
DNA subliniază că, prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, aceştia au cauzat pagube importante bugetului proiectului şi bugetului de stat.
„Perceperea de către opinia publică a unei reacţii ezitante din partea autorităţilor statului în raport de frecvenţa, întinderea în timp şi gravitatea infracţiunilor săvârşite de către inculpaţi ar conduce la ideea că în societatea românească există persoane mai presus de lege şi asta ar accentua sentimentul de decredibilizare a instituţiilor publice în rândul opiniei publice şi de insecuritate a cetăţenilor că ar putea fi protejaţi eficient de astfel de manifestări antisociale. În raport cu scopul măsurilor preventive prev. de art. 202 C.p.p., precum şi cu celelalte criterii la care am făcut referire, apreciem că prin luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor se poate asigura o bună desfăşurare a procesului penal, aceasta fiind totodată şi o justă măsură pentru limitarea efectelor negative cauzate prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor”, se mai spune în referat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) judecă miercuri cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, şi a altor două persoane, Mihail Marian Coman şi Vladimir Răzvan Ciorbă.