Racla cu sfintele veșminte ale Cuvioasei Parascheva va fi scoasă în curtea Bisericii Sf. Vineri din Ploiești

Racla cu sfintele veșminte ale Cuvioasei Parascheva va fi scoasă în curtea Bisericii Sf. Vineri din Ploiești, pe 13 și 14 octombrie. Lăcașul de cult are hramul cu numele ei.
Biserica va fi deschisă închinătorilor în ziua de vineri – începând cu ora 17:00, iar sâmbăta – de la ora 08:00.
La manifestarea religioasă se estimează participarea unui număr mare de credincioși, motiv pentru care, în funcție de evoluția situației, la nevoie, se vor lua măsuri de restricționare a traficului auto în zona adiacentă locașului de cult, cu devierea traficului rutier.
Jandarmii prahoveni au anunțat că, alături de polițiști și pompieri, vor supraveghea la buna desfășurare a evenimentului.
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul).
A murit într-o zi de 14 octombrie, iar racla cu moaștele ei a ajuns în Moldova, la Iași, în anul 1641, fiind primită drept cadou de Domnitorul Vasile Lupu, care a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol.
Biserica nouă “Sfânta Vineri” din Ploiești este construită în perioada 1875 – 1880, iar în anul 1877 a suferit o modificare, turlele fiind făcute în stilul rusesc, în formă de ceapă.
În 1880, lăcașul de cult a fost pictat de Gheorghe Tăttărescu, care a realizat aici una dintre cele mai bune lucrări ale sale.
Anul trecut, biserica a fost resființită de Prea Fericitul Patriarh Daniel (vezi mai jos).
PF Daniel este așteptat, duminică, în Ploiești, ca să sființească Biserica Sf. Vineri
Ziarul de Ploiești

