Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Ploiești: Un șofer care băuse a fost oprit de un echipaj de poliție, pentru că mergea pe contrasens

0 846

Noaptea trecută, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești, în timp ce acționau pe strada Cameliei au observat un autoturism care se deplasa pe contrasens, acesta fiind oprit în dreptul unui magazin.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat persoana aflată la volan ca fiind un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Lipănești.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

Șoferul s-a ales cu dosar penal.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.