Proiectul privind construirea noului Spital Municipal de Urgenta Ploiesti a fost depus la CNI

0 70

Proiectul privind construirea noului Spital Municipal de Urgenta Ploiesti a fost depus la CNI. Unitatea ar urma să aibă 450 de paturi.

Marți 16 februarie s-a depus, la Compania Națională de Investiții, solicitarea de includere în programul de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul “UNITĂȚI SANITARE” pentru obiectivul de investiții “Spital Municipal de Urgență Ploiești”.

Administrația locală dorește să construiască, în zona de sud a orașului, pe strada Ghighiului (vezi foto cu locația), o unitate sanitară complexă, care va include funcțiile medicale din Spitalul Municipal Ploiești și Spitalul de Pediatrie Ploiești, într-o structură de tip monobloc, cu un număr de 450 paturi.

Proiectul administrației publice locale cuprinde realizarea la nivelul viitorului spital a unei Unități de Primiri Urgențe, servicii medicale pe diferite specialități pentru copii și adulți, laborator de analize medicale pentru explorări funcționale, radiologie și imagistică, anatomie patologică, A.T.I., Unitate de transfuzie sangvină, un centru de dializă, bloc operator, farmacie, etc.

Cererea de finanțare depusă de noi, astăzi, reprezintă un pas înainte pentru punerea în practică a proiectului Spital Municipal de Urgență Ploiești. Vreau ca ploieștenii să beneficieze de servicii medicale de calitate, în condiții optime și în siguranță. Ploieștiul are nevoie de un Spital Municipal de Urgență modern, cu servicii medicale diversificate, o unitate sanitară amplă, care va asigura o îmbunătățire a stării de sănătate a comunității noastre, va permite servicii medicale eficiente și îmbunătățirea relației medic-pacient.  Sănătatea cetățenilor rămâne un obiectiv important pentru mine și vă asigur că voi urmări, îndeaproape și cu cel mai mare interes, dezvoltarea acestui proiect mult așteptat pe care ploieștenii îl merită pe deplin” a declarat, în acest context, primarul Andrei Liviu Volosevici.

Ziarul de Ploiești

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.