Programul şi artiştii de la „Zilele Toamnei la Urlați”, 10 -11 septembrie 2022

0 2.552

Casa de Cultură Urlati, Consiliul Local Urlaţi şi Primăria Oraşului Urlaţi au pregătit în detaliu ediţia de anul acesta a deja tradiţionalului eveniment local „ Zilele Toamnei la Urlați” care va avea loc în zilele de 10 şi 11 septembrie 2022, pe stadionul Clubului Sportiv Unirea Urlaţi (stadionul Parc Bellu).

Evenimentul organizat după o pauză de doi ani şi care a ajuns la ediţia cu numărul 17 se anunţă unul de gală, cu multe surprize şi invitaţi de marcă. Prezentator va fi LIVIU FLORIN URZEALĂ

Spectacolul va debuta sâmbătă, de la ora 16:00, cu artiștii locali, urmând ca de la ora 19:00 pe scenă să urce invitații speciali.

Astfel, la „ Zilele Toamnei la Urlați” ne vor onora cu prezenţa soliști de renume, precum: IONUȚ DOLĂNESCU, MARIA DRAGOMIROIU, ANCA (A.S.I.A.), MIHAI TRESTARIU, HARMONY SOUND, AXINTE (VACANȚA MARE), MORRIS, DAN CIOTOI (GENERIC), MONICA ANGELS, JEAN DE LA CRAIOVA, CRISTIAN RIZESCU, JULIA SEXY.

De la evenimentul din acest an nu vor lipsi nici ansamblurile de cântece şi dansuri populare, cum ar fi: Ansamblul „STRUGURELUL” – Casa de Cultură Urlaţi, Ansamblul Folcloric „DOINIŢA COVURLUIULUI” – Galaţi, Ansamblul Folcloric „PERINIȚA” – Otopeni, Ansamablul folcloric „Doina Prahovei”, Ansamblul de dansuri „DATINA” – Scorțeni, Ansamblul de dansuri „Ciucaș” – Măneciu, Grupul de fluierași – Măneciu, Grupul Folk Urlați, Grupul folcloric „Ciobănașul de la munte” – Ploiesti – Adriana Deaconu, Grupul de dans modern „Piticii voinicii” – Casa de Cultură Urlați, „Princhindeii” – Casa de Cultură Urlați, „Cristal” – Valea Călugărească, „Cristal Junior” – Valea Călugărească, Unique Dance – Valea Călugărească, Trupa de balet „Butter Fly” – Casa de Cultură Urlați, „Alessia” – Ceptura, „Crystall” – Mizil.
Şi alţi artişti vor urca pe scenă în cadrul evenimentului, şi aici îi amintim pe MIRICESCU ALEXANDRA, BADEA ANTONIA PETRA, ADELINA PITARU, Grupul Vocal „Mândrele de la Ploiești cu Adela Dumitrache”.

Totodată, pe durata celor două zile ale festivalului vor fi organizate degustări de vinuri, expoziţii cu vânzare de legume, fructe, vin, ţuică, brânză, pastramă, dar şi produse de artizanat sau flori.

La finele evenimentului vom avea parte si de un somptuos foc de artificii.

Sponsori
Sc OLTINA IMPEX PROD SRL , PROCTER & GAMBLE URLATI , SC MAYA , SC TRIMUS PROD SRL, AGRONATURA SRL

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.