Prima comună din Prahova care construiește…sală de fitness

0 833

Prima comună din Prahova, care construiește…sală de fitness, este localitatea Aricești Rahtivani, condusă de un primar USR.

Asta se poate deduce din licitația organizată pe SEAP, pentru „Proiectare și execuție Sală Fitness – Stoenești”.

În descrierea succintă oferită de administrația locală, se precizează: „Pe terenul în suprafaţă de 830.00 mp, amplasat în comuna Aricestii Rahtivani, adiacent DJ 144, se propune desființarea unei zone care este alcătuită dintr-o structură de lemn și construirea pe aceeași amprentă a unei clădiri cu o structură tip zidărie portantă de cărămidă. Astfel, construcția propusă va avea o structură mixtă, cadre de beton armat și zidărie portantă. Regimul de înălțime al investiției va fi de tip P+M, va avea o parcare auto ce va asigura un număr de 7 locuri de parcare, iar accesul va avea o lățime de 6.50 m și va fi dotat cu o barieră electrică”.

Achiziția a fost inițiată prin anunț de participare simplificat.

Contractul a fost estimat la valoarea de 1,26 milioane de lei (echivalentul a peste 250.000 de euro).

Firmele sunt așteptate să depună oferte până pe 15 noiembrie.

Ziarul de Ploiești

Adresa ta de email NU va fi publicata.