Prahova: Șofer rănit, după ce a ieșit cu mașina în decor
Vineri, polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1D, în afara localității Drăgănești.
Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat de 57 de ani, care conducea un autoturism, la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Mașina a ieșit în afara părții carosabile.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a șoferului, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Ziarul de Ploiești