Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Ploieștean reținut pentru că a furat dintr-o societate comercială

0 365

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr.4  au reținut, la data de 5 martie a.c, ,un tânăr din municipiul Ploiești.

Din cercetările efectuate, a reieșit că la data de 17 ianuarie a.c. persoana bănuită de comiterea faptelor ar fi sustras 1.300 de lei dintr-o societate comercială.

După administrarea probatoriului, față de un tânăr de 30 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând fie prezentat unității de parchet competente în vederea luării unor măsuri preventive suplimentare.

Cercetările continuă pentru clarificarea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.