Prahova: Incident la Paulesti, intre un echipaj al Politiei Rutiere si un sofer care consumase alcool
Luni dimineață, la ora 04.57, în timp ce acționa pentru siguranța traficului rutier, un echipaj al Postului de Poliție Păulești a fost solicitat să se deplaseze în parcarea unui local din comună, unde ar fi avut loc un accident rutier.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că evenimentul se soldase numai cu pagube materiale, însă doi dintre tinerii găsiți la fața locului, au început să provoace scandal când unuia dintre aceștia, conducătorul auto care ar fi produs accidentul, i s-a solicitat să fie testat cu etilotestul.
Pentru că nu s-a supus solicitărilor legale ale polițiștilor, șoferul a fost încătușat și transportat la spital, unde a fost de acord cu testarea cu etilotestul, însă a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge.
Deși aparatul a indicat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărului, un brăilean în vârstă de 27 de ani, i s-a intocmit dosar penal pentru infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, pentru scandalul provocat, atât acesta, cât și prietena lui, au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de câte 500 de lei.