PNL Prahova a dizolvat Biroul Politic al PNL Câmpina și a impus un nou președinte

0 200

PNL Prahova a dizolvat Biroul Politic al PNL Câmpina și a impus un nou președinte al organizației, în locul lui Marian Nistor.

Decizia a fost luată miercuri 9 noiembrie și nu se cunosc oficial motivele.

Alexandru Vane, fost subprefect, a fost ales să conducă PNL Câmpina și a mulțumit conducerii județene a partidului.

Mulțumesc președintelui PNL Prahova, domnul Iulian Dumitrescu și colegilor din Biroul Politic Județean Prahova pentru încrederea de a mă propune să conduc Organizația PNL Câmpina.
Sunt onorat, dar și conștient că odată cu acest lucru, imi revine o responsabilitate politică reală – aceea de a ridica nivelul organizației din orașul meu natal, un oraș în care dintotdeauna gândirea a fost majoritar liberală. Timp de 14 ani am fost crescut și structurat în spiritul ideilor liberale, iar acum consider că am suficientă experiență, dar mai ales o mare dorință, de a face ca Organizația de la Câmpina să revină cel puțin la forma pe care o avea atunci când eu am făcut primii pași în cadrul organizației de tineret de atunci, și anume, o organizație bine închegată, extrem de puternică și foarte apropiată de cetățeni. Privesc cu încredere la ce voi construi alături de colegii mei în cadrul acestei organizații, care va contribui la întărirea PNL atât la nivel județean, cât și național.
Partidul Național Liberal va începe consolidarea la Câmpina și vă asigur că obiectivele pentru anul 2024 sunt îndrăznețe și sunt doar în favoarea orașului nostru.”, a scris Alexandru Vane, pe propria pagină de facebook.

Marian Nistor fusese ales președinte al PNL Câmpina în urmă cu un an, mai precis la jumătatea lunii iulie 2021.

În Biroul Politic local figurau, pe lângă Horia Tiseanu, mulți politicieni apropiați de fostul primar, cum era de altfel și Marian Nistor, cel care a condus Piața Centrală Câmpina.

Prin noua decizie, PNL Prahova își impune omul de încredere și, în același timp, conform unor surse politice, încearcă să stabilească căi de colaborare cu actualul primar, Alin Moldoveanu.

Liberalii au în Consiliul Local Câmpina doar 2 membri.

CITEȘTE ȘI: Scandal la Câmpina, privind o lucrare în valoare de 9,72 milioane lei încredințată de…

Ziarul de Ploiești

Adresa ta de email NU va fi publicata.