Ploieștenii abonați la Termo stau lipiți de calorifere, dar la tarife aproape duble față de anul trecut

Ploieștenii abonați la Termo stau lipiți de calorifere, dar la tarife aproape duble față de anul trecut. Începând de marți dimineață, cazanul nr. 5 nu mai funcționează, așa că temperaturile livrate au scăzut dramatic.
În luna februarie, când s-au primit primele facturi majorate cu 87%, pentru consumul din ianuarie 2025, clienții operatorului de agent termic au primit încă o veste proastă.
O nouă avarie a scos din funcțiune cazanul nr. 5, așa că CET Brazi funcționează doar în baza CAF 2, începând de marți, 11 februarie. Iar acest lucru se poate prelungi până la finele săptămânii, dacă intervenția nu dă roade în cele trei zile promise.
Nu este prima situație de acest fel, practic nu a fost iarnă în care să nu se înregistreze cel puțin o avarie.
Din păcate, abonații sistemului centralizat de termoficare stau în apartamente unde temperatura a scăzut în mod evident, dar cu gândul la cât de mari le-au venit facturile.
Dacă pentru decembrie 2024 se achita suma de 400 lei + TVA, de exemplu, începând din acest an pentru același consum se plătește suma de 748 lei + TVA, deoarece gigacaloria a crescut de la 187 lei + TVA la 350 lei + TVA.
Logic ar fi dacă le ceri ceva în plus oamenilor să le oferi servicii mai bune. Din păcate, nu și în Ploiești. Nu până acum.
Administrația locală ne anunță, însă, că se împrumută cu 80 milioane de lei de pe piața internă, din care 65.992.913 lei vor fi folosiți pentru achiziționarea unor motoare termice cu putere totală de 40 MWt, cu funcționare în cogenerare (deci vor produce și electricitate), investiție directă în CET Brazi.
Ziarul de Ploiești

