Deși CL Păulești nu a impus taxe și impozite majorate, sumele vărsate la bugetul local de către contribuabili sunt în creștere

Deși CL Păulești nu a impus taxe și impozite majorate, sumele vărsate la bugetul local de către contribuabili sunt în creștere, semn că vorbim de o dezvoltare continuă a comunei.
Și în 2025, ca și în anii anteriori, taxele și impozitele locale din Păulești nu s-au majorat.
Singura creștere a venit din aplicarea ratei inflației, stabilită de Guvern la nivel național, care este de 10,4% pentru 2024.
„La noi nu a fost nevoie să mărim contribuțiile la bugetul local, deoarece încasările sunt în creștere, ca urmare a faptului că se construiesc multe case și sedii de firmă noi. În plus, prin dezvoltarea afacerilor deja existente ori prin creșterea numărului de salariați s-au majorat și încasările noastre. Așadar, să nu ne mai luăm după cei care vor să dezbine, dacă vom avea anul acesta un buget mai mare nu îl vom obține prin biruri sporite către populație și firme, ci prin o mai bună încasare a taxelor și impozitelor locale și prin atragerea de fonduri extrabugetare, fie de la nivel național, fie europene”- a declarat primarul Sandu Tudor.
În 2025, bugetul comunei este prognozat să ajungă la aproximativ 55 milioane lei, în timp ce anul trecut a fost în jur de 40,6 milioane lei.
În același timp, încasările din taxe și impozite locale în 2024 au crescut cu aproape 15% față de 2023. S-au observat majorări atât la sumele din impozitele pe clădiri și terenuri (intravilan și extravilan), cât și la sumele din taxe pe autovehicule.
Contribuabilii din comună au două termene de plată: până la 31 martie – cel puțin 50% din taxele și impozitele datorate pe anul în curs sau toată suma integral, pentru care primesc și o bonificație, iar diferența – până la 30 septembrie 2025. Dacă nu achită obligațiile fiscale în termen, ei pot fi executați silit.
Ziarul de Ploiești

