Planul de reorganizare al SC Fc Petrolul SA a fost aprobat. SGU Ploiesti pierde bani grei

0 224

Desfăşurată în această dimineaţă, adunarea creditorilor SC FC Petrolul SA, societate aflată în procedură de insolvenţă, a aprobat planul de reorganizare, în pofida opoziției făcute de SGU Ploiești.

Trei dintre cele patru categorii de creditori şi-au exprimat votul favorabil, astfel încât planul de reorganizare a fost aprobat, ceee ce înseamnă că clubul a scăpat de faliment.

În consecinţă, urmează ca, pe data de 18 iunie, judecătorul sindic să valideze hotărârea luată astăzi.

Pe baza acestei decizii, SGU Ploiești va pierde aproximativ 90% din datoria pe care SC Fc Petrolul SA o avea la chiria stadionului „Ilie Oană”, adică aproximativ 340.000 de euro.

FC Petrolul are datorii de aproximativ 8,1 milioane de euro (35.728.250 lei) către 75 de creditori înscrişi la masa credală, cea mai mare sumă fiind către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, peste două milioane de lei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.