Perchezitii in Prahova, intr-un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani. Prejudiciul e de 3 milioane de euro
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, efectuează 75 de percheziții, în municipiul București și județele Ilfov, Prahova, Timiș, Călărași, Buzău, Teleorman, Bacău și Ialomița și pun în aplicare 58 de mandate de aducere, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.
Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiții, prin intermediul unor societăți fantomă, înregistrau operațiuni fictive, în scopul deducerii ilicite de T.V.A.
Prejudiciul produs bugetului de stat este estimat la 3.000.000 de euro, iar suma totală spălată prin circuitul evazionist se ridică la aproximativ 10 milioane de euro.
Surse judiciare au declarat că în acest dosar ar fi vizat şi Dan Alistar, patronul firmei de pază Alistar Security, astfel că au fost făcute percheziţii şi la sediul societăţii, dar şi la locuinţa patronului, care ar urma să fie ridicat şi dus la audieri.
Acțiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratelor de Poliție ale județelor Ilfov, Timiș, Călărași, Buzău, Teleorman și Bacău, precum și de suportul de specialitate al S.R.I.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.