Păulești: Un bărbat s-a ales cu răni, după ce casa i-a luat foc

0 920

 

Păulești: Un bărbat s-a ales cu răni, după ce casa i-a luat foc, miercuri după-amiază.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au intervenit cu 3 autospeciale de stingere.

Incendiul se manifesta mocnit în interiorul casei, pe aproximativ 50 mp, la materiale textile și mobilier.

În interior a fost identificat un bărbat în vârstă, de aproximativ 50 ani, intoxicat cu fum și care prezenta arsuri, dar aflat în stare de conștiență.

Acesta a fost preluat imediat de către echipajele ambulanțelor, pentru fi evaluată starea în care se află și a proporției în care a suferit arsuri, precum și pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Ulterior, a fost transportat la UPU Ploiești, prezentând arsuri de gradul II pe aproximativ 2% din suprafața corporală și arsuri la nivelul căilor aeriene.

 

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.