Lume multă și distracție de Sărbătoarea Cireșelor la Păulești
Lume multă și distracție de Sărbătoarea Cireșelor la Păulești, eveniment care a debutat sâmbătă după-amiază.
Gazda întregului spectacol, primarul Sandu Tudor, a avut la inaugurare oaspeți numeroși: vicepreședintele CJ Prahova – Dumitru Tudone, deputatul PNL de Prahova – Mircea Roșca, primarul orașului Plopeni – Dragoș Niță, primarul comunei Măgurele – Vasilică Diaconu (cel care este și președintele Asociației Comunelor din Prahova), primarul comunei Berceni – Cosmina Pandele, primarul comunei Plopu – Adrian Bălănescu, primarul comunei Lipănești – Robert Nica, primarul comunei Tomșani – Mihai Florin Pelin și primarul comunei Dumbrăvești – Dorin Gabriel Răducanu.
Absolut toți oficialii care au urcat pe scenă au lăudat modul cum arată localitatea, modul cum o administrează actualul edil și au amintim o parte dintre realizările acestuia: modernizarea și extinderea rețelei de canalizare, reabilitarea și modernizarea străzilor, modernizarea rețelei de iluminat public, investițiile în școli, unități de cultură, cabinete medicale, construcția unei zone de promenadă prin Pădurea Păulești, modernizarea unor parcuri și locuri de joacă, consolidarea și modernizarea sediului primăriei etc.
Cu această ocazie, s-a reamintit că se va construi Centura Ocolitoare a comunei Păulești, o investiție importantă derulată de Consiliul Județean, care va scoate traficul greu de pe artera principală.
La acest eveniment au acceptat invitația de a fi prezenți și foarte mulți localnici, care au umplut Parcul cu Castani din comună.
Oamenii au avut posibilitatea de a degusta din preparate tradiționale, de a asculta muzică pentru toate gusturile, de a dansa și de a se simți bine.
Și dacă astăzi principalul concert a fost al solistei Anna Lesko, duminică pe scenă va cânta Ștefan Bănică Jr. & formația sa.
Ziarul de Ploiești
FOTO JOS: Dă click pe ele, pentru a le vedea la dimensiune mare
