Lukoil, in parteneriat cu Rosatom, compania de stat rusa pentru energie nucleara, vrea sa produca hidrogen verde la Ploiesti
Lukoil, in parteneriat cu Rosatom, compania de stat rusa pentru energie nucleara, vrea sa produca hidrogen verde la Ploiesti, conform unui comunicat oficial.
Cele două părți au semnat un memorandum de înțelegere, pentru a analiza posibilitatea producției de hidrogen verde la rafinăria Lukoil – Petrotel.
„Părțile vor studia oportunitățile legate de construcția unei unități de producție la rafinărie, reducând astfel emisiile de CO2, precum și analizarea posibilității de a obține sprijin guvernamental pentru proiect atât la nivel național cât și la nivel european”, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Rosatom.
Evgheni Pakermanov, președintele Rusatom Overseas, a spus că „studiem posibilitatea de a produce hidrogen la rafinăria românească, folosind electrolizoare cu o capacitate de producție de 10.000 de metri cubi pe oră”.
Hidrogenul este considerat un element esențial al viitorului mix energetic verde al Uniunii Europene, iar producerea sa ar putea beneficia de subvenții masive din partea executivului european, în cadrul Green Deal.
Ziarul de Ploiești
sursa: economedia.ro