CL Ploiesti nu a fost de acord sa prelungeasca intelegerea cu Apa Nova, dar a marit tarifele pentru curatenia spatiilor publice
CL Ploiesti nu a fost de acord sa prelungeasca intelegerea cu Apa Nova, dar a marit tarifele pentru curatenia spatiilor publice, în favoarea firmei Blue Planet.
Ciudate sunt căile urmate de aleșii ploieșteni, când vine vorba să decidă contracte importante.
La ultima ședință extraordinară, din acest an, consilierii PNL au cerut prorogarea (amânarea) proiectului de hotărâre care prevedea prelungirea contractului de delegare a gestiunii sistemului de alimentare cu apă și canalizare, încheiat cu Apa Nova. Acesta expiră în iunie 2025.
Compania franceză solicitase o nouă înțelegere contractuală, valabilă până în 2035, în care să se stipuleze că se obligă la investiții estimate la 36,7 milioane de euro fără TVA. În schimb, cerea ca tariful pentru metrul cub să crească până la 9,82 lei + TVA/ mc (în luna iunie 2025).
VEZI DETALII AICI: Societatea Apa Nova a prezentat CL Ploiesti propria varianta de tarifare
Aleșii PNL și-au justificat decizia de a amâna votul spunând că proiectul are aviz negativ de la Direcția Juridică și „mici chestiuni contractuale care pot fi îmbunătăţite”.
* Darnici pentru curățenia străzilor și pentru deszăpezire
În același timp, membrii Consiliului Local Ploiești au votat favorabil majorarea tarifelor în beneficiul operatorului Blue Planet, pentru următoarele 4 luni, deoarece licitația încă nu este finalizată.
Societatea respectivă va primi, prin negociere directă, ca și în urmă cu 3 luni, prestarea serviciilor de curățenie a spațiilor publice din municipiu, dar și serviciile de deszăpezire. Cel puțin până când se finalizează licitația și va fi desemnat un nou operator, în locul Rosal, cu care s-a reziliat contractul.
De ce e nevoie de ajustarea tarifelor? Asta consilierii nu prea au justificat.
Pentru a vedea ce (nu) se majorează, e de ajuns să vă uitați pe tabelul de mai jos.
După cum se poate observa, în unele cazuri, creșterile sunt exagerate:
- Măturat mecanizat al carosabilului – majorare cu 44,95%, de la 8,92 lei/ 1000 mp, la 12,93 lei/ 1000 mp
- Spălat trotuare, parcări, platouri și mobilier urban – majorare cu 44,57%, de la 33,94 lei/ 1000 mp, la 49,07 lei/ 1000 mp
- Curățat rigole mecanizat – majorare cu 44,51%, de la 31,81 lei/ 1000 mp, la 45,97 lei/ 1000 mp
- Curățatul manual al gheții – majorare cu 19,3%, de la 520,87 lei/ 1000 mp la 621,60 lei/ 1000 mp
Poate onor Consiliul Local ne va explica de unde a apărut necesitatea majorării acestor tarife și, mai ales, de ce cu procentele respective. Dar cu date clare!
Ziarul de Ploiești