Locomotiva care a provocat un accident mortal la Galați a fost în revizie tehnică la depoul din Ploiești

Locomotiva care a provocat un accident mortal la Galați a fost în revizie tehnică la depoul din Ploiești, a anunțat ministrul Transporturilor.
Sorin Grindeanu a spus, luni, că locomotiva care a cauzat accidentul în urma căruia o angajată a CFR a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, ieşise din depoul Ploieşti în dimineaţa zilei respective.
Ministrul a precizat că, dacă s-au făcut lucrări neconforme, dacă s-au înlocuit piese care trebuiau să fie noi cu altele vechi, cei care şi-au asumat aceste lucruri să răspundă.
„În acest moment este în desfăşurare o anchetă care are diverse componente. Ar părea cel puţin ciudat din partea mea să mă pronunţ înaintea rezultatelor acestei anchete. Dar pot să vă dau un lucru, cred eu, în premieră, sau să vă spun. Locomotiva care a cauzat accidentul de sâmbătă seara, deci, în seara datei de 25 martie, a ieşit din revizie tehnică, din depoul Ploieşti în dimineaţa acelei zile. Am actele, raportul din acest punct de vedere, în dimineaţa acelei zile, această locomotivă a ieşit din revizie tehnică programată din timp, de la depoul Ploieşti. A făcut o cursă de la Ploieşti la Galaţi. În 25 dimineaţa a ieşit din depoul Ploieşti după revizie tehnică”, a declarat Sorin Grindeanu, luni, într-o conferinţă de presă.
Ziarul de Ploiești

