La sfârșitul acestei săptămâni se inaugurează cel mai modern parc tematic din Măneciu (FOTO)

La sfârșitul acestei săptămâni se inaugurează cel mai modern parc tematic din Măneciu. Vă prezentăm, în exclusivitate, imagini.
Ceremonia va avea loc vineri, începând cu ora 17:00, a anunțat primarul Auraș Dragomir, și la ea vor participa invitați de la nivel județean și local.
Cu această ocazie se va sfinți și troița din zonă, dedicată memoriei eroilor din satul Cheia, căzuți pentru apărarea patriei în anii 1910-1918, 1941-1944 si 1989, de un sobor de preoți din comună.

De asemenea, se vor organiza activități recreative diverse.
Parcul intitulat Arca a beneficiat de fonduri europene prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime (Ministerul Agricuturii și Dezvoltării Rurale).
A fost construit pe un teren de aproape 2000 mp, în stațiunea Cheia, la intersecția dintre DN1 A și drumul principal din localitate.
FOTO: Dă click pe ele pentru a le vedea la dimensiune mare
Are ca punct central un ansamblu de joacă pentru copii, în formă de corabie, unic în Prahova.
Cei care ajung aici vor găsi locuri de relaxare (foișor acoperit, bănci), înconjurate de multă verdeață, de un pârâu peste care au fost amenajate două podețe de lemn, toată zona fiind iluminată ornamental.
De acest parc se pot bucura în primul rând cei din comuna Măneciu, dar și turiștii care ajung în Cheia.
Iar investițiile administrației locale, pentru această stațiune, nu se vor opri aici.
„Este o investiție pentru care am pus multă inimă și mă bucur că ne aflăm în situația în care vom inaugura parcul, vineri. Invit toți localnicii să partice la manifestări și le doresc să se bucure de el, alături de cei mici” – a declarat primarul Florin Auraș Dragomir.
Ziarul de Ploiești







