Iulian Dumitrescu, reales presedinte al PNL Prahova, in prezenta lui Ludovic Orban

0 1.496

Iulian Dumitrescu, reales presedinte al PNL Prahova, in prezenta lui Ludovic Orban. Premierul Florin Cîțu, care candidează pentru șefia partidului, nu a venit.

Acest lucru ar putea da apă la moară celor care susțin că filiala Prahova îl va sprijini la Congresul Național pe actualul lider al formațiunii.

De altfel, Orban nu s-a sfiit să le reamintească liberalilor prahoveni că primul ministru l-a demis pe ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, senator de Prahova și singurul reprezentant al județului în Guvern.

Nu filiala PNL a pierdut poziţia de ministru al Finanţelor, Partidul Naţional Liberal, în ansamblul său şi chiar şi România a pierdut un ministru al Finanţelor care şi-a făcut datoria şi care a girat funcţia de ministru al Finanţelor cu competenţă, cu profesionalism şi cu rezultate evidente şi vreau să ştiţi că decizia de revocare a domnului ministru s-a luat împotriva voinţei mele şi fără nicio consultare a Partidului Naţional Liberal. Şi aici vă spun limpede: nu Guvernul dă ordine la partid, ci forurile statutare ale Partidului Naţional Liberal sunt cele care decis politica Guvernului şi aşa trebuie să fie”, a adăugat Ludovic Orban în discursul ţinut la Ploieşti.

Iar acuzațiile la adresa lui Florin Cîțu au continuat.

Ludovic Orban a dat de înțeles că Prahova a pierdut fondurile europene pentru înființarea rețelelor de gaze în zeci de localități, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, tot din cauza premierului și a precizat că „fără o consultare a coaliţiei” .

Nu este adevărat că în PNRR o să fie bani la dispoziţia primarilor din Prahova pentru înfiinţarea de distribuţii de gaz pentru că în PNRR-ul trimis la Bruxelles de Guvern nu se alocă bani pentru gaz decât pentru o regiune, considerată tampon, care este regiunea Oltenia. Ori, Prahova nu este în Oltenia, aşa că trebuie să ştiţi lucrul ăsta: că aşa s-a hotărât la nivel guvernamental, fără o consultare a coaliţiei”, a spus Orban.

  • ALEGERI CU O SINGURĂ LISTĂ ȘI UN SINGUR CANDIDAT

Filiala Prahova și-a votat cu această ocazie noua echipă de conducere care, în mare măsură, este cea deja existentă.

Nu au existat contracandidați pentru Iulian Dumitrescu, care a fost reales președinte al PNL Prahova, cu 420 voturi din 422 de delegați prezenți în sală.

Acesta a prezentat o listă cu celelalte posturi cheie, oamenii propuși de el fiind de asemenea votați fără probleme.

Prim-vicepreședinți: Roberta Anastase (deputat), George Ionescu (deputat)

Secretar general: Mircea Roșca (deputat)

Vicepreședinți: Răzvan Prișcă (deputat), Alexandru Nazare (senator), Cătălin Predoiu (senator), Dumitru Tudone (vicepreședinte CJ Prahova), Vlad Oprea (primar Sinaia), Marian Măchițescu (primar Urlați), Dragoș Niță (primar Plopeni), Ion Savu (primar Bucov), Dorin Tudora (director general Conpet), Daniel Nicodim (viceprimar Ploiești), Eugen Ionică

Secretari generali adjuncți: Dan Ciolac și Bogdan Chelan.

Trezorier: David Eugen (fost primar Florești)

Se remarcă, încă o dată, faptul că primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, pare să fi ieșit de pe lista favoriților și că, din punct de vedere politic, a intrat într-un con de umbră.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.