Iohannis a promulgat legea care te scoate cu 2 ani mai repede la pensie daca stai intr-un mediu poluat

0 792

Iohannis a promulgat legea care te scoate cu 2 ani mai repede la pensie daca stai intr-un mediu poluat. În Prahova, mai multe comunități locale se încadrează.

Preşedintele a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea art. 65 alin.(5) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin actul normativ sunt extinse categoriile de persoane cărora li se va reduce vârsta de pensionare cu 2 ani, fără nicio penalizare, dacă au locuit minim 30 de ani în zone afectate de poluare.

Aceste zone presupun localitatea menționată – din Prahova, de exemplu,  sunt nominalizate municipiul Ploiești și comuna Brazi – cât şi comunitățile aflate pe o rază de opt kilometri în jurul acesteia.

Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localităţile Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, localităţile Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, localităţile Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, localităţile Câmpia Turzii, Dej şi Turda din judeţul Cluj, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Brăneşti, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localitatea Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare”, arată legea promulgată miercuri de şeful statului.

Rămâne de văzut ce acte doveditoare se vor solicita și cum arată normele de aplicare.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.