Interviu cu primarul orașului Băicoi, despre investițiile prevăzute în proiectul de buget local pe 2025

0 1.511

Interviu cu primarul orașului Băicoi, despre investițiile prevăzute în proiectul de buget local pe 2025. Vezi de ce Marius Constantin consideră că vor fi mai multe probleme ca anul trecut.

– Domnule primar, spre finalul acestei luni urmează să se voteze bugetul orașului pentru anul în curs. La ce vă așteptați, comparativ cu 2024?

– Cu siguranță ne așteptăm la sume mult mai mici. Vedem deja un prim impact a ceea ce se întâmplă la nivel național, prin instabilitatea politică și economică, prin problemele cu deficitul bugetar crescut. Apoi să nu uităm instabilitatea politică și economică de la nivel internațional, care va afecta inevitabil și țara noastră. Suntem deja la mijlocul lunii martie și nu avem datele clare. Consiliul Județean Prahova nu a votat bugetul, așa că nu știm dacă vor avea fonduri să ne ajute, avem semnale clare că procentele care trebuie să ne revină de la bugetul de stat vor fi în scădere. De exemplu, în susținea indemnizațiilor persoanelor cu handicap, fiecare localitate trebuie să contribuie doar cu 10%, conform legii, dar noi am primit de la stat 75%, așa că am fost nevoiți să punem diferența de 25%, ca să nu lăsăm oamenii cu venituri mai mici. Lucrurile se pot agrava, iar acest lucru ne poate afecta inclusiv pentru susținerea cofinanțării proiectelor pe fonduri europene. Știți cu toții că statul face eforturi să-și micșoreze cheltuielile și a început prin a micșora numărul angajaților și a îngheța salariile. Din ce îmi dau eu seama, este posibil ca și Primăria Băicoi să fie pusă în situația nefericită de a umbla la personal, în sensul de a face restructurări, pentru a micșora cheltuielile de funcționare.

– La ce vă referiți?

– Nu știm ce anume decizie vom lua, dar trebuie să luăm în calcul că sunt bani mai puțini anul acesta. Și așa, ca să asigurăm bugetul de funcționare al administrație locale și al instituțiilor subordonate, iar trebuie să tăiem din investiții, ceea ce nu este tocmai de dorit, dacă vrem să modernizăm orașul. Ca să facem economii, totuși, am renunțat la orice nu este prioritar.  De exemplu, în 2025 nu vom mai trimite angajații la cursuri de pregătire profesională, așa cum erau obișnuiți. Am scos acest capitol, pentru a folosi banii în alte direcții, mai importante. Mă interesează extrem de mult să nu afectăm derularea unor proiecte pe fonduri europene, pentru că intenționăm să depunem noi dosare pe diverse axe de finanțare. Știți că noi suntem obișnuiți cu faptul că bugetul local nu este prea bogat la capitolul investiții, așa că am pus bază pe atragerea de fonduri extrabugetare. Sunt esențiale pentru Băicoi și nu vrem să renunțăm la ele pentru că nu putem face proiecte, studii de fezabilitate sau nu avem bani de cofinanțare! Ca să înțelegeți că nu facem risipă, noi semnăm contracte cu consultanții la reușită, adică nu achităm toată suma dacă proiectul nu este aprobat și declarat finanțabil. Chiar și în contractele cu proiectanții trecem clauze în care se prevede că dacă proiectul este respins din cauza unor greșeli care le aparțin nu le plătim ceea ce ne-am obligat la semnarea parteneriatelor.

– În aceste condiții, ce v-ați gândit că ați putea realiza concret în 2025?

– Cu siguranță, acum putem vorbi doar de investițiile care vor fi finanțate din bugetul local, pentru că știm exact ce fonduri avem la dispoziție. Pe această cale le mulțumesc băicoienilor, care au văzut că facem eforturi susținute să modernizăm orașul și au răspuns pe măsură, așa că gradul de încasare al taxelor și impozitelor locale a depășit 90% anul trecut. Noi ne facem datoria, ei își fac datoria. Chiar și așa, bugetul de dezvoltare este unul relativ mic, motiv pentru care am considerat doar trei domenii ca fiind prioritare: sănătatea, învățământul și infrastructura. Continuăm și în acest an cu dezvoltarea lor.

O să vă prezint câteva idei:

  • la Spitalul Orășenesc vom începe modernizarea camerei de gardă, deoarece a crescut adresabilitatea; vom extinde la 10 paturi, în prezent fiind disponibile doar 4
  • tot la această unitate medicală vrem să extindem parcarea, pentru a asigura accesul personalului medical, dar și al însoțitorilor pacienților
  • vom continua modernizarea drumurilor locale, fie pe baza actualului contract-cadru, fie prin semnarea unui contract nou
  • în 2025, vrem să construim rigole carosabile dalate, pe marginea străzilor a căror lățime ne permite acest lucru, pentru a micșora efectele inundațiilor; astfel vom asigura o siguranță suplimentară pietonilor sau parcări pentru autoturisme
  • vom reface terenul sintetic de la Liceu, care a fost distrus prin folosire
  • vom dota toate unitățile de învățământ din oraș cu mobilier standard și mobilier inteligent (tabele interactive, tablete, calculatoare, laboratoare etc)
  • vom finanța proiectarea sălii de sport de la Școala Generală Liliești
  • vom dezvolta zonele verzi, prin amenajări noi;
  • în zona blocuri vom demara un proiect mai amplu de modernizare, printr-un program multianual, pe care îl finanțăm la început din bugetul local, iar apoi, dacă se deschid axe, îl vom transfera pe fonduri europene (amenajare locuri de parcare, împrejmuire platforme de gunoi și acces pe bază de cartele ș.a.m.d.)
  • vom continua să extindem rețeaua de trotuare și rețeaua de piste de biciclete

Ziarul de Ploiești

NOTĂ: Preluarea materialului de mai sus, inclusiv a fotografiilor, parțial sau integral, fără acordul Zdp.ro, constituie furt intelectual 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.